Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind modul în care s-a desfăşurat votarea în diaspora

| 28 mai, 17:17

Avocatul Poporului anunță că s-a sesizat din oficiu și va cere informaţii de la Autoritatea Electorală Permanentă și de la ministerele de Externe și Interne privind modul în care s-a desfășurat votarea în dispora. Zeci de mii de români au stat la cozi interminabile duminică la secțiile de votare din străinătate, iar unii dintre ei nu au reușit să voteze.

 

Sesizarea vizează posibila încălcare a articolelor 7 şi art. 36 din Constituţie privind românii din străinătate şi dreptul de vot, iar demersul a fost inițiat după apariţia informaţiilor din presă, precum şi a unor petiţii primite de la persoane fizice.

 

Avocatul Poporului spune că va solicita informaţii de la Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul de Interne, precum şi de la ambasadele României din statele în care s-au semnalat probleme.

 

De asemenea, vor fi solicitate puncte de vedere de la autorităţi "în legătură cu măsurile necesare pentru a înlătura situaţiile similare în cazul viitoarelor alegeri, dar şi cu privire la oportunitatea introducerii votului prin corespondenţă şi a votului electronic, ca metode de creştere a eficienţei procedurii de exercitare a votului".
"În funcţie de informaţiile şi documentele puse la dispoziţie de autorităţile publice sesizate, Avocatul Poporului poate identifica, în ansamblu, împrejurările care au generat disfuncţionalităţile ce au condus la imposibilitatea exercitării dreptului la vot de către cetăţenii români aflaţi în străinătate. Scopul implicării Avocatului Poporului este acela de a determina dacă imposibilitatea exercitării dreptului de vot de către cetăţenii români din străinătate s-a datorat unor lacune în legislaţie şi/sau unor aplicări defectuoase ale legii de către autorităţile publice cu rol în asigurarea desfăşurării alegerilor şi de a propune remediile legale în vederea evitării, pe viitor, a repetării unor asemenea situaţii", mai transmite Avocatul Poporului.

 

Avocatul Poporului precizează că va examina cadrul legislativ intern, jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi legislaţia europeană în materie electorală, iar dacă va constata lacune în legislaţie sau cazuri grave de nerespectare a legilor, va întocmi un raport special care va fi prezentat Parlamentului, Guvernului şi preşedintelui, în care va propune măsuri "pentru garantarea dreptului la vot al tuturor cetăţenilor români din străinătate".

 

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ