Azi începe sesiunea parlamentară. Care sunt priorităţile legislative

| 02 sep, 2013

Parlamentul îşi începe, astăzi, activitatea, iar partidele parlamentare şi-au trasat deja priorităţile legislative pentru noua sesiune ordinară. Bugetul pe anul 2014, reducerea CAS şi regionalizarea se numără printre priorităţile legislative ale partidelor din USL.

Purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar PSD din Senat, Gabriela Firea, a declarat că printre priorităţile legislative ale social-democraţilor în noua sesiune parlamentară se numără bugetul pe anul 2014, notează Agerpres.

Potrivit acesteia, vor fi avute în vedere proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar fiscale, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2014, proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar, care însoţeşte Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2014 - 2016.

Alte priorităţi ale PSD sunt proiectul de lege privind Codul de procedură fiscală, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr.69/2010, proiect de lege privind rescrierea Codului fiscal, proiect de lege privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, dar şi un proiect de lege pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013.

În afara acestora, la Senat se află încă în procedură o serie de proiecte de lege, din lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru prima sesiune ordinară a anului 2013: L415/2011 Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.132/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, L344/2010 Proiect de Lege - Legea educaţiei naţionale şi învăţarea pe tot parcursul vieţii, L660/2011 Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, L317/2012 Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, L700/2011 Proiect de lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

În ceea ce priveşte priorităţile legislative ale PNL acestea sunt în principal de natură economică. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat recent că printre priorităţi se numără reducerea CAS şi schimbarea regimului redevenţelor. 

"În momentul în care eşti la guvernare încerci în primul rând să legiferezi împreună cu Guvernul sau uneori chiar prin Guvern. Există foarte multe iniţiative. Oamenii, mai ales în condiţiile unui vot uninominal, vin din colegiul lor cu anumite solicitări, fac un proiect de lege, după aceea vine frustrarea, nemulţumirea că vine un aviz negativ de la Guvern. Încercăm să coordonăm toate aceste lucruri. Există şi proiecte fanteziste, nu în sensul că nu ar fi de dorit, dar în sensul că nu există resurse", a spus Antonescu, vineri, după Delegaţia Permanentă a partidului. 

El a arătat că PNL este preocupat şi de temele europene.  "Teme europene, teme care ţin de politici şi decizii europene, la nivelul Comisiei Europene, la nivelul Parlamentului European, altor instituţii, nu fac din păcate obiectul dezbaterii şi deciziei în partidele noastre. Trebuie să legăm mai mult aceste lucruri, pentru a putea după aceea toţi - Guvern, parlamentari europeni, alţi reprezentanţi ai României - să facem din România în Uniunea Europeana actor, nu elev chemat din când în când la cancelarie ca să se mai vadă dacă este tuns suficient de cuviincios, după părerea directorului. Trebuie să ne spunem cuvântul, Europa are mari probleme, nu le-a creat România, dar afectează România, şomajul la tineri, toate aceste lucruri nu sunt doar ale noastre şi nu sunt doar ale Europei. Ar trebui, în sensul acesta, la nivel legislativ şi la nivelul acţiunii guvernamentale să cuplăm mai bine cu problematica aceasta şi să ne spunem cuvântul", a arătat liderul liberalilor. 

Proiectul de modificare a Constituţiei, regionalizarea, dar şi iniţierea unor legi pentru combaterea corupţiei şi a unor modificări legislative care să permită o mai bună şi mai uşoară accesare a fondurilor europene se numără printre priorităţile conservatorilor în noua sesiune parlamentară, a declarat secretarul grupului PC de la Senat, Mihai Neagu.

El a precizat că, în calitate de senator în Colegiul 4 Suceava, va iniţia un proiect pentru modificarea Legii poliţistului şi va milita pentru rezolvarea problemei logistice a segmentului de frontieră pe relaţia Est a României, prin completarea legii de frontieră.

"Am să iau iniţiativa pentru modificarea Legii de frontieră, a Legii poliţistului pentru că atunci când s-a respins aderarea României la Spaţiul Schengen s-a pus în discuţie faptul că au fost inconveniente de natură umană, adică corupţia şi alte deficienţe în desfăşurarea activităţii referitor la lucrătorii de frontieră, dar nu s-a pus problema şi situaţiei logistice a segmentului de frontieră pe relaţia Est a României. Eu consider că aici a fost o nedreptăţire pentru faptul că acolo sunt toate mijloacele necesare pentru intervenţie rapidă. Mă refer la o reţea rutieră, la multe alte chestiuni. Combinate, atât factor uman cât şi factor tehnic, ar da o eficienţă mai mare realizării condiţiilor pentru aderarea României la Spaţiul Schengen", a spus senatorul PC.

Printre priorităţile celorlalte grupuri parlamentare se numără crearea de locuri de muncă şi reforma educaţiei (PDL), modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte micii proprietari de terenuri agricole (PPDD), aprobarea Codului de procedură penală şi a Codului penal (UNPR), sau păstrarea legii educaţiei într-o formă care să nu aducă atingere învăţământului în limba maternă (UDMR).

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ