Simularea Bac-ului va avea loc şi la clasa a XI-a, de anul viitor
Din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare de la Bacalaureat, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, vrea ca de anul viitor simulările de examen să fie introduse şi la clasa a XI-a.
"În acest sens, voi lansa foarte curând în dezbatere publică următoarele două noutăţi: simulările vor avea loc atât la clasa a XII-a, în luna martie, cât şi la clasa a XI-a, în luna mai. Practic, elevii care vor susţine examenul de bacalaureat vor trece prin două etape de simulări. În acest fel, se pot lua din timp măsuri pentru corectarea deficienţelor. În plus, elevii se vor obişnui cu rigorile examenului şi se vor mobiliza ceva mai devreme", a spus Remus Pricopie.
O altă noutate anunţată de ministru vizează organizarea centralizată a simulărilor, cu scopul de a avea o analiză mai bună a datelor. Evaluarea nu se va mai face la nivel de judeţ, ci va fi unitară, la nivel naţional.
Remus Pricopie a adăugat că, în momentul de faţă, când subiectele sunt făcute pentru fiecare judeţ în parte, s-ar putea ca în unele judeţe gradul lor de dificultate să fie mai scăzut decât în altele. Ministrul Educaţiei a mai spus că nu îl mulţumesc rezultatele de la simulări primite până în prezent, apreciind că elevii sunt "pregătiţi destul de slab".
În prezent, simulările evaluării naţionale şi examenului de bacalaureat sunt descentralizate. Fiecare inspectorat şcolar îşi stabileşte propriul calendar şi propria metodologie.