Bădălău: Respect pofta companiilor de profit, dar şi produsele trebuie să respecte cetăţenii
Directiva Omnibus va rezolva problema dublului standard al calităţii produselor în Uniunea Europeană, iar consumatorii români vor avea produse similare cu cele din vestul Europei, a declarat, joi, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, prezent la conferinţa "Ziua europeană a concurenţei şi a consumatorului".
"Vinerea trecută, România a încheiat cu succes negocierile privind Propunerea de Directivă Omnibus, prin care UE modernizează drepturile consumatorilor şi îmbunătăţeşte aplicarea acestora, eliminând astfel standardul dublu în cazul produselor din UE. Altfel spus: produse ca în Vest pentru Europa de Est", a afirmat ministrul.
Potrivit ministrului Economiei, prin această directivă se va reuşi o echilibrare a balanţei în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor din întreaga Europă.
"Aşa cum nu ne dorim o Europă cu mai multe viteze, aşa cum nu putem accepta că există categorii diferite de cetăţeni europeni, pentru că toţi se bucură de aceleaşi drepturi şi libertăţi instituite de tratatele fundamentale ale Uniunii, tot aşa trebuie să asigurăm şi un tratament şi o protecţie egală a consumatorilor pe tot cuprinsul Europei", a continuat Bădălău.
El a adăugat că autorităţile române îşi doresc transpunerea cât mai rapidă a directivei.
"Această directivă asigură protecţia cetăţenilor la dublul standard şi respectăm sănătatea iar cetăţenii au garanţia că atunci când consumă un produs, acesta are aceeaşi calitate ca în vest. Vorbim de absolut toate produsele. Eu respect pofta companiilor de profit, dar şi produsele trebuie să respecte cetăţenii şi să pună ingredientele sănătoase", a mai spus ministrul Economiei.
Ambasadorii statelor membre reuniţi în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi al Consiliului au convenit vineri, 29 martie 2019, asupra poziţiei Consiliului cu privire la un proiect de directiva de modificare a patru directive în vigoare ale UE care protejează interesele consumatorilor.
Directiva acoperă un domeniu larg de reglementare, ea modificând patru directive: directiva privind practicile comerciale incorecte (Directiva 29/2005/CE), directiva privind drepturile consumatorilor (Directiva 2011/83/UE), directiva privind clauzele abuzive (Directiva 93/13/CEE), directiva privind indicarea preţului (Directiva 98/6/CE).
Printre principalele aspecte reglementate se numără transparenţa online, preţul personalizat, reducerea de preţ, vânzarea la distanţă şi dublul standard.
Textul Directivei va fi adoptat de plenul Parlamentului European plen în a doua parte a lunii aprilie 2019.