Baia Mare: Razie împotriva celor care ocupă ilegal locuințele sociale
Primăria municipiului Baia Mare declanşează, marţi, o acţiune de identificare şi relocare a persoanelor, majoritatea etnici romi, care locuiesc ilegal în şase zone periferice ale oraşului.
Acţiunea este motivată de administraţia locală pentru a reduce numărul celor care locuiesc ilegal în municipiul Baia Mare, îndeosebi a persoanelor care preferă zonele marginale şi contribuie la instalarea factorului de potenţială infracţionalitate.
Primăria Baia Mare a mai realocat în anul 2013 aproximativ 100 de persoane de etnie romă de pe malul pârâului Craica, într-o clădire a fostului combinat metalurgic Cuprom, unitate economică oprită în urmă cu ani.
Recent, administraţia locală a mai evacuat un bloc social locuit îndeosebi de romi cu restanţe la plata chiriilor pentru a-l introduce în reparaţie. Nemulţumiţi de gestul primăriei, locatarii au distrus înainte de evacuare bunurile din imobil.
Operaţiunea de identificare a celor care locuiesc ilegal în zonele 'insalubre' din municipiul Baia Mare va fi coordonată de primărie şi are sprijinul Poliţiei Locale şi a reprezentanţilor Direcţiei Generale pentru Asistenţa şi Protecţia Copilului Maramureş.
'Urmează a fi verificate toate persoanele care locuiesc în zona Craica, Pirită, Ferneziu, cât şi în blocurile sociale situate pe străzile Horea, Cuprom şi Luminişului. Vrem să avem o imagine foarte clară asupra celor care locuiesc în aceste zone, iar cei care locuiesc ilegal să plece din locurile de unde au venit în Baia Mare. Vrem să vedem acte, documente, contracte. Cei care locuiesc ilegal în locuinţele sociale vor trebuie să le elibereze pentru a le oferi celor care merită cu adevărat aceste spaţii de locuit. Aşa cum deja am eliberat un bloc locuit ilegal de pe strada Melodiei, aşa vom proceda şi-n alte cartiere. Nu mai putem tolera, închide ochii şi aproba stările neconforme civilizaţiei. E mult prea deranjant', a spus, luni, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
Edilul a admis că în aceste zone situate la periferia oraşului sărăcia este predominantă, iar infracţionalitatea a crescut de-a lungul timpului fără ca instituţiile locale abilitate să intervină aşa cum ar fi fost necesar.
'În cele cinci zone situate la periferia municipiului Baia Mare s-au construit ilegal în ultimii 10-20 de ani adăposturi, cocioabe, unele chiar în vecinătate unor blocuri, direct pe marginea unui curs de apă. Nimeni, absolut nimeni n-a reuşit să găsescă soluţii pentru această problemă. Aici sunt adevărate pungi de sărăcie, locuri care dezvoltă un potenţial infracţional ridicat. Vrem să eliminăm aceste pungi de sărăcie prin educaţie, dar şi prin muncă, să vedem câţi copii urmează o şcoală. Dacă părinţii muncesc, unde muncesc? Dacă primesc ajutoare sociale? Vom întreprinde toţi paşii respectând legea, trebuie să facem ordine în aceste zone, iar în timp să găsim şi spaţii locative pentru cei care cu adevărat muncesc şi sunt localnici. Vrem ca aceşti copii să urmeze o şcoală, altfel peste 5-10 ani o să apară alte probleme. În timp vom elimina aceste pungi de sărăcie şi e ambiţia noastră de a avea un oraş civilizat şi curat', a spus Cătălin Cherecheş.
Rapoarte ale Poliţiei şi Jandarmeriei au confirmat o creştere a numărului de etnici romi veniţi din judeţele limitrofe pentru a se aşeza ilegal la marginea municipiului Baia Mare.