Ban Ki-moon solicită armatei egiptene eliberarea lui Morsi
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a cerut joi armatei egiptene să îi elibereze pe preşedintele islamist destituit Mohamed Morsi şi pe alţi lideri ai mişcării Fraţilor Musulmani aflaţi în închisoare, a anunţat un purtător de cuvânt, citat de AFP.
Ban Ki-moon doreşte ca Morsi şi aliaţii săi 'să fie eliberaţi sau ca dosarele lor să fie examinate în mod transparent, fără întârziere', a explicat Eduardo del Buey.
Mohamen Morsi, provenit din rândurile Fraţilor Musulmani, se află în arest împreună cu unii dintre colaboratorii săi, într-un loc secret, după înlăturarea sa de la putere pe 3 iulie.
Ban 'urmăreşte cu atenţie şi cu o preocupare tot mai mare evenimentele din Egipt', a adăugat del Buey, cu o zi înainte de manifestaţii rivale.
Una este organizată de simpatizanţii lui Morsi, iar cealaltă a fost lansată de şeful armatei, generalul Abdel Fattah al-Sisi, care cere să i se încredinţeze un 'mandat' pentru a pune capăt terorismului şi violenţei'.
'Încă o dată, secretarul general lansează un apel tuturor părţilor implicate să dea dovadă de maxim de reţinere. El susţine dreptul tuturor egiptenilor de a manifesta în mod paşnic', a precizat purtătorul de cuvânt al Naţiunilor Unite.
Ban Ki-moon 'solicită autorităţilor de tranziţie să asigure legea şi ordinea, garantând siguranţa tuturor egiptenilor', potrivit lui Eduardo del Buey.
Secretarul general la ONU reiterează, de asemenea, 'apelul său la un dialog naţional semnificativ şi un proces de reconciliere care să nu excludă pe nimeni. Scopul său trebuie să fie punerea la punct a unei foi de parcurs care să ducă la revenirea completă a controlului ţării în mâinile civililor, a ordinii constituţionale şi guvernării democratice'.