Banul, ochiul și timpanul. Fiscul și pliscul

Victor Ciutacu | 16 mai, 2013

Avem, ca nație, talentul deosebit de a ne uita-n gura altora și de a ne închina la statui de mucava. Unul dintre fetișurile colective e America. Tărâmul acela binecuvântat de Dumnezeu unde ar musti democrația și unde economia ar fi superfuncțională. Dincolo de faptul că marea economie americană a băgat, pe bază de hoție, de nepricepere și de minciună, toată omenirea-n criză, nici democrația din cărțile și filmele proaste nu prea se pupă cu aia din teren.

Recent, serviciile (lor) secrete au dat iama-n telefoanele de la Associated Press. Cu circul mediatic de rigoare, presa de peste Ocean (la fel de atinsă de criză ca și cea românească) vorbind despre un nou Watergate. La noi, deși coaliția de guvernământ stă să se rupă taman din cauza unui scandal de același gen (interceptarea neautorizată a telefoanelor judecătorului Bârsan de la CEDO), se tace adânc și filosofic despre acest lucru. Fiindcă lumea-i ocupată cu împărțirea procurorilor, batista pe țambal e deja obișnuință de consum, iar serviciile (noastre) secrete au fost declarate democratice și patriotice. Mai departe, marea legendă a integrității strigate, IRS, temutul Fisc american, trece, la rândul său, printr-un scandal de proporții. Șeful instituției (lor) a demisionat ca urmare a faptului că a fost devoalat, fără putință de tăgadă, caracterul politic al controalelor. Sigur, toți se jură aproape țigănește că să-I moră doi vecini din bloc ăluia care știa de abuz și scuipă din călcâie spre țapul ispășitor. Iar noi, colonia, pardon, partenerul strategic din NATO, ar trebui – nu-i așa? – să credem că ai noștri, ca brazii, vin grămadă peste vânat dintr-un acut simț al datoriei. Că ne ascultă/stochează convorbirile să nu cumva să fim pe mână cu spiritual lui Bin Laden și că jepcile lui Blejnar (inclusiv cele la adresa trusturilor de presă) au fost determinate de nestăvilita lui dorință de a crește încasările bugetare.

În paralel, oameni care scriu mai mult decât citesc o ard mediatic și moralizator pe tema confiscării averilor nejustificate contabil. Şi stau tot cu America-n gură. Da, acel loc al făgăduinţei unde a existat un moment al adevărului (ceva gen Liga lu’ Mitică la Intercontinental pe tema blaturilor) în care toţi banii proveniţi din contrabandă, prostituție şi alte fărădelegi au fost declaraţi albi şi curaţi pe principiul primului million de proveniența căruia nu întreabă nimeni, niciodată. Dolari foarte mulți, care, ulterior, au dezvoltat simbolurile capitalismului american. În măsura în care sfertodocţii cu nejustificate pretenţii intelectuale şi-ar fi stricat ochii pe cărţi (hai, pe ziare) în loc să urle ca apucații că vin rușii peste noi, poate ar fi aflat şi de unde provine baza averilor de miliarde ale marilor familii de business…