Bărbatul care i-a vândut Furadan Mădălinei Manole a ajuns la închisoare
Sorin Urziceanu (37 de ani), bărbatul care i-a vândut Furadan cântăreţei Mădălina Manole, a fost condamnat, miercuri, la cinci ani de închisoare, în urma unei decizii a Curţii de Apel Timişoara.
Bărbatul a primit doi ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi trafic de migranţi, scrie click.ro.
Judecătorii au constatat că bărbatul a fost condamnat şi în 2011, pentru că i-a vândut Furadan Mădălinei Manole, la trei ani de închisoare cu suspendare, aşa că au decis contopirea celor două pedepse. Astfel, Urziceanu va executa cinci ani de închisoare.
Decizia e definitivă, iar Urziceanu a fost adus deja la Penitenciarul din Timişoara pentru executarea pedepsei. Sorin Urziceanu, împreună cu alte persoane, a format o grupare şi a racolat şi călăuzit, în anul 2012, mai mulţi migranţi contra unor sume de bani.
Cristian Sorin Urziceanu a fost condamnat, în 6 septembrie 2011, de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a vândut Furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole. Mădălina Manole s-a sinucis în dimineaţa zilei de 14 iulie 2010, chiar în ziua ei de naştere.
Citeşte şi: Un nou scandal între Petru Mircea şi familia Mădălinei Manole! Vezi care este motivul