BAROMETRU: Criza de pe piața forței de muncă tinde să se adâncească în următorii ani

| 11 iul, 20:26

Criza de pe piața forței de muncă tinde să se adâncească în următorii ani, aceasta fiind și una dintre cele mai mari provocări din cel de-al doilea semestru, consideră oamenii de afaceri chestionați de KeysFin, în cadrul barometrului semestrial privind starea business-ului.

''Într-adevăr, consumul intern estimăm că va crește în continuare, pe fondul avansului puterii de cumpărare a populației. Probleme ar putea să apară în ceea ce privește forța de muncă. Se găsesc din ce in ce mai greu angajați pregătiți și la costuri corespunzătoare'', afirmă Mihai Mîndruțiu, director financiar Vitacom Electronics, într-un comunicat al KeysFin remis, marți, AGERPRES.

Potrivit acestuia, exportul de forță de muncă spre Occident își arată, astfel, tot mai pregnant efectele negative.

''Vedem, la tot pasul, tot mai multe reclame în care mari jucători din economie anunță că sunt în căutare de personal, de la hipermarketuri la unități de producție. Alături de inflamarea consumului și inflație, criza forței de muncă tinde să devină un semn de întrebare semnificativ în economie'', spun analiștii de la KeysFin.

Întrebați fiind ce măsuri le-ar solicita guvernanților în 2017, menite a asigura stabilitatea economică și a impulsiona business-ul autohton, oamenii de afaceri au vorbit în primul rând despre predictibilitate, în principal în privința Codului Fiscal.

''Cele mai noi date arată că încasările statului încep să se tempereze. În aceste condiții, presiunile de ordin fiscal vor fi în prim-plan în perioada următoare'', spun oamenii de afaceri, mizând pe necesitatea unor măsuri investiționale concrete în economie.

Conform KeysFin, oamenii de afaceri au evidențiat, totodată, și necesitatea simplificării documentației pentru accesul la fondurile europene, insistând pe găsirea unor mecanisme de stimulare eficiente, dar mai ales de control a modului în care sunt cheltuiți banii de la Uniunea Europeană.

Barometrul KeysFin privind economia românească a fost realizat în perioada 15-20 iunie 2017, pe un eșantion reprezentativ de 150 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerț, la servicii financiare, agricultură, energie, confecții, IT etc.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ