Baronul Münchausen Băsescu și Xena Udrea, prințesa eșecului electoral

Când Traian Băsescu minte, o face hegelian, sperând că la un moment dat creșterile cantitative vor provoca schimbări calitative. Cu alte cuvinte, președintele îndrugă cele mai incredibile baliverne sperând că, pe măsură ce se adună mai multe, cenzura și luciditatea cetățeanului de rând ar putea să cedeze și, peste noapte, minciuna să fie percepută ca adevăr și invers. Povestea lui politică a pornit de la Alba ca Zăpada și pe măsură ce ne apropiem de prima rundă, cea a europarlamentarelor, se transformă în scornelile baronului Munchausen. În două mandate consecutive, președintele ne-a îndrugat vrute și nevrute, dar, ca un scamator incompetent, a fost incapabil să scoată din mânecile lui încăpătoare altceva decât eterna sa pasiune politică, Elena Udrea. Dezinhibata și guraliva blondă a politicii românești este tot ce mai are de oferit Traian Băsescu cetățenilor acestei țări. ”Dacă nu o vreți, eu o vreau!” sună adaptarea modernă a Lăpușneanului improvizat, care se agață cu ghearele și ultimele sale puteri de jilțul de la Cotroceni.

Iar cei mulți și proști, cărora le arăta deunăzi fără jenă ușa oficiului de emigrare, sunt îndemnați să o mai privească odată cum răsare din spumele mării, în costumul său îndoielnic de baie și mai suplă cu zece kilograme. Poate, totuși, o vor plăcea...

Cum se încearcă hipnotizarea unui popor care, așa cum a reieșit la referendumul din 2012, rabdă cu greu mojiciile unui regim samavolnic? Să-mi fie permis să citez, pe sărite, o caracterizare recentă a Elenei Udrea, făcută pesemne pe comandă electorală. Pentru cei care nu au sesizat în cei zece ani de carieră politică ai blondei de la palat, Elena Udrea este, nu neapărat în această ordine: "Tânără, inteligentă, hotărâtă şi ambiţioasă până peste măsură” sună oda bucuriei electorale într-un ziar de fost mare tiraj, ”rezistentă la lupta de tranşee cum poate nici Traian Băsescu nu este” continuă în sunet cumplit de tigaie scăpată pe jos, ”capabilă să se ia la trântă cu toţi bărbaţii scenei politice româneşti” completează asul peniței cu umor involuntar, ”Elena Udrea poate fi spărgătorul de fronturi de care are nevoie zona de centru-dreapta” își declină pe final motivațiile electorale autoarea scriituri fine.

Sunt două lucruri în care îmi pun speranțele cele mai sincere și anume, primul, că în România anului de grație 2013 nu mai există 0,5% electorat, la niciun nivel al scării sociale, dispus să mai înghită așa ceva și, în al doilea rând, sper că nici asemenea jurnaliști să nu mai existe cu adevărat. Poate Elena Udrea a recidivat și, precum în cazul emisiunii radio unde a sunat pe post de admiratoare anonimă a propriei sale prestații politice, blonda noastră s-a apucat și de advertoriale. În mod cert, din 2014 încolo va avea nevoie de o ocupație serioasă...

La această oră, planurile președintelui cu Udrea la Cotroceni și el însuși premier la Palatul Victoria sunt niște gogorițe atât de exagerate încât nimeni nu mai este dispus să adoarmă cu astfel de povești.