Băse, do you remember Paris 2009?
Traian Băsescu a devenit pentru a doua oară *monsieur le president de la republique*, mandat obţinut pe fondul suspiciunilor de fraudă. Dacă tot se erijează în autoritate epistemică în domeniul fraudelor, nu mai bine ne explică Traian Băsescu mai întâi cum e cu fraudele care i-au adus un al doilea mandat la Cotroceni, decât să ne amăgească vorbind despre aşa-zisele păcate ale altora?
În intervenţia de marţi seară, Traian Băsescu a scos din tolbă multe săgeţi otrăvite. A aruncat cu acuzaţii în direcţia lui Victor Ponta, Crin Antonescu, Liviu Dragnea, Varujan Vosganian. A înfierat USL-ul şi a lăudat condescendent CSM-ul pentru modul în care a sărit să-i apere reputaţia procurorului Papici. A ameninţat iarăşi că va denunţa pactul de coabitare şi a pozat în preşedintele responsabil, preocupat de raportul MCV sau de situaţia ţării noastre privind admiterea în spaţiul Schengen.
Printre numeroasele teme abordate într-un registru derizoriu s-a numărat şi aşa-zisa fraudă de la referendumul din iulie 2012 coordonată de Liviu Dragnea. Traian Băsescu a profitat de contextul recentei trimiteri în judecată a vicepremeierului social-democrat şi a supralicitat – cică tot Liviu Dragnea l-ar fi prejudiciat pe Traian Băsescu de un scor mai bun la alegerile prezidenţiale din 2009.
"Cu acelaşi mecanism au mai furat o dată, cel puţin în 2009, iar în 2004 am suspectat calculatorul. Dar în 2009, la alegerile prezidenţiale, PSD a utilizat exact acelaşi mecanism de furt", a declarat şeful statului. De asemenea, preşedintele Băsescu a arătat că a citit o parte din rechizitoriul din dosarul lui Liviu Dragnea, privind fraudarea referendumului, şi a arătat că îl va citi integral, pentru că documentul prezintă "o epopee a furtului în campanie".
Venită din partea unui actor politic care şi-a construit victoria în alegeri tocmai pe tema fraudei, acuzaţia şefului statului este de-a dreptul ridicolă. Grav este însă că Traian Băsescu a aruncat de nenumărate ori pe piaţa ipoteza fraudei pentru a mobiliza nehotărâţii. Imediat după ce a ajuns la Cotroceni nu numai că nu şi-a respectat promisiunea de a prezenta organelor judicare probele, dar a îngropat tema ca şi când nu ar fi abordat-o vreodată. O discrepanţă pe care preşedintele nu a explicat-o şi care ridică şi astăzi mari semne de întrebare.
Cert este că reluarea temei are un potenţial vulnerabilizant pentru Traian Băsescu, mai ales dacă va menţine aceeaşi abordare mistică.
Să ne amintim însă de un alt episod controversat din decembrie 2009, în al doilea tur al prezidenţialelor. La ambasada României de la Paris a fost înregistrat un vot la fiecare 15 secunde, adică 3.785 de votanţi în 14 ore. O performanţă de-a dreptul uluitoare pe care nimeni nu a putut să o explice convingător şi care a generat în mod legitim suspiciuni de fraudă pentru că pur şi simplu aşa ceva era imposibil în condiţii corecte de vot. Să mai spunem că, având în vedere diferenţa foarte mică de voturi dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană, acea suspiciune de la Ambasada României de la Paris a influenţat rezultatul final al alegerilor.
Traian Băsescu a devenit pentru a doua oară *monsieur le president de la republique*, mandat obţinut pe fondul suspiciunilor de fraudă. Dacă tot se erijează în autoritate epistemică în domeniul fraudelor, nu mai bine ne explică Traian Băsescu mai întâi cum e cu fraudele care i-au adus un al doilea mandat la Cotroceni, decât să ne amăgească vorbind despre aşa-zisele păcate ale altora?
Ştirile orei
Oscilez intre a cataloga aceasta informatie intre manipulare sau prostie..
Cred ca este cea de-a doua..
iata explicatia:
"CCR precizeaza ca numarul total al voturilor valabil exprimate a fost de 10.483.815, din care pentru Traian Basescu s-au inregistrat 5.277.068 voturi, iar pentru Mircea Geoana 5.206.747.
adica peste 70.000 votanti
Ieri, la Realitatea TV, a fost prezentat pe larg cazul secţiei speciale de vot de la Paris, în care, conform proceselor verbale, ar fi votat peste 3785 de oameni. (proportie mare Basescu).
Pai cum pot influenta in jur de 3000 diferenta?
in nici-un fel....