Băsescu a promulgat legea care reîntregeşte pensiile militarilor

| 16 iul, 2013

Traian Băsescu a promulgat, astăzi, legea privind reîntregirea pensiilor militarilor. Sumele pe care le primesc lunar militarii pensionaţi vor ajunge astfel la nivelul anului 2012, transmite România TV.

Actul normativ aprobat de Parlament şi promulgat de preşedinte va avea efect asupra pensiilor a 18.000 de militari, începând cu luna octombrie a acestui an.

Legea va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

"Nebunia tăierii pensiilor a fost stopată. Ne întoarcem la nivelul anului 2010. Zicem mersi că putem trăi în 2010 la nivelul lui 2012. Noi nu mai suportăm cuvintele creşterea sau mărirea pensiilor. E o dreptate făcută parţial. Trebuie să-i fim recunoscători preşedintelui că şi-a făcut timp să promulge legea. E o măsură care stopa o tragedie", a declarat, la România TV, Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ