Băsescu anunţă că rectificarea bugetară nu afectează administraţia prezidenţială

Preşedintele Traian Băsescu susţine că reducerea bugetului în urma rectificării nu afectează Administraţia Prezidenţială, care a fost de acord cu o reducere la deplasări.
"Noi am fost de acord cu o reducere la deplasări, pentru că, dacă aţi văzut, pentru deplasarea în SUA mi-ar fi trebuit 2,3 milioane de lei. Am renunţat la ea şi am rămas cu banii pe care îi aveam. Un milion şi ceva i-am cedat bugetului de stat. Deci, nu ne afectează", a declarat Băsescu cu privire la reducerea bugetului Preşedinţiei în urma rectificării, citat de Agerpres.
La sfârşitul lunii august, Traian Băsescu declara că şi-a anulat o deplasare pentru luna septembrie în SUA, la sesiunea plenară ONU, din constrângeri financiare.
"Şi eu am anulat zborul la sesiunea plenară a ONU exact din constrângeri bugetare, pentru cine va avea o curiozitate de ce nu mai plec în SUA în septembrie", a afirmat Băsescu.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
