Băsescu: Ceea ce se întâmplă pe autostrada Arad-Nădlac, emblema neputinţei şi o proastă guvernare

| 07 aug, 2013

Preşedintele Traian Băsescu, aflat, miercuri, pe şantierul tronsonului de autostradă Arad-Nădlac, unde lucrările sunt oprite, a spus că ceea ce se întâmplă acolo este o "expresie şi o emblemă a neputinţei", adică "proastă guvernare", trăgând un semnal de alarmă către guvern "să se trezească".

Astfel, închiderea şantierului la lotul 2 al autostrăzii Nădlac-Arad, după falimentul Alpine Bau, a lăsat fără locuri de muncă aproximativ 600 de oameni doar din oraşul arădean Pecica, unde există şi firme care au de recuperat sute de mii de lei de la firma respectivă sau de la subcontractori.

Construirea lotului 2 al autostrăzii Nădlac-Arad, cuprins între Pecica şi Arad, a fost oprită cu puţin timp înainte de finalizare, astfel că există asfalt pe 80 la sută din traseu, şoferii fiind opriţi să circule doar de bariere şi de echipe de agenţi de pază aflate la joncţiunea cu DN 7. Breteaua de legătură între autostradă şi DN 7 nu e asfaltată, însă drumul de câţiva kilometri din pământ bătătorit poate fi parcurs cu uşurinţă de către şoferi, până în locul în care începe asfaltul.

Edilul din Pecica, oraş sufocat de traficul de pe DN 7 - care în mare măsură s-ar fi mutat pe autostradă dacă segmentul cuprins între Arad şi frontieră era finalizat - spunea că e un "adevărat ghinion că s-au oprit lucrările pe ultima sută de metri". "Dacă pe lotul 1 s-au oprit din cauza unor fraude, la lotul 2 a falimentat constructorul. Nu se poate ghinion mai mare, mai ales pentru oraşul nostru, asupra căruia oprirea şantierului are un impact economic negativ destul de important", afirma primarul oraşului Pecica, Petru Antal.

Conform acestuia, aproximativ 600 de localnici au avut de lucru cât timp şantierul era deschis, însă după sistarea lucrărilor, mulţi au rămas cu salarii neîncasate şi nu şi-au mai găsit alt serviciu. "În jur de 600 de oameni din Pecica au rămas fără serviciu. Grav este şi că firme care subcontractaseră lucrări de la Alpine au mari sume de încasat şi, la rândul lor, au datorii către firme din Pecica. E un cerc vicios care ar putea conduce la alte falimente locale", spunea edilul.

Potrivit primarului, firme locale de transport au de recuperat aproximativ 100.000 de lei de la Alpine sau subcontractori, iar alte multe societăţi comerciale locale au de încasat facturi restante cuprinse între 10.000 şi 40.000 de lei.

Reprezentanţi ai CNADNR spuneau, neoficial, că sunt mici şanse ca lucrările pe lotul 2 să fie reluate în acest an, pentru că procedurile de desemnare a unui nou constructor vor dura mai multe luni, iar apoi sezonul rece ar putea ţine blocate lucrările.

În acest moment, terasamentele de la pasajele rutiere de pe autostradă sunt vizibil afectate de oprirea lucrărilor, pentru că, în urma ploilor, pe unele porţiuni s-a surpat încărcătura de pământ.

Construcţia autostrăzii Nădlac - Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno - portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate.

La sfârşitul lunii noiembrie, CNADNR a reziliat contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, iar în această lună a reziliat şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului 2, de 16,6 kilometri, al tronsonului de autostradă Nădlac - Arad, după falimentul constructorului austriac Alpine Bau.

Compania Alpine a declanşat cel mai mare caz de insolvenţă produs în Austria după cel de-al Doilea Război Mondial. Alpine a cerut intrarea în insolvenţă la sfârşitul lunii iunie. Compania este închisă şi vândută pe bucăţi, după ce proprietarul FCC şi băncile creditoare au refuzat să asigure fonduri de 3 milioane de euro pe zi pentru a continua lucrările la proiectele de construcţii în lucru.

Alpine Holding este deţinută de Fomento de Construcciones&Contratas (FCC), cea mai mare companie de construcţii din Spania, de asemenea prezentă în România.

Pentru finalizarea lucrărilor la primul lot al autostrăzii Nădlac - Arad, de 22 de kilometri, CNADNR estima că va desemna în august constructorul, urmând ca proiectul să fie încheiat într-un an de la data semnării contractului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ