Băsescu, despre cazul Nana: Rog procurorii să ancheteze IMEDIAT cazul terenurilor familiei Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu a cerut public, la bilanţul Ministerului de Interne, o anchetă în cazul terenurilor pe care familia sa le-a cumpărat în localitatea Nana. "Dacă există încălcări ale legii trebuie să răspundă inclusiv preşedintele ţării", a punctat şeful Statului.
"Rog Poliţia, procuroul şef al României să ancheteze imediat achiziţia terenurilor familiei mele din comuna Nana şi dacă este o încălcare a legii trebuie să răspundă inclusiv preşedintele României", a declarat Traian Băsescu cu privire la sesizarea Corpului de control al premierului, care a sesizat Parchetul în cazul terenurilor familiei Băsescu.
A cerut Ministerului de Interne să se cureţe de petele de corupţie
Traian Băsescu a lăudat instituţii ca: SRI, DIICOT, DNA, care au scăpat de influenţa politicului şi a cerut angajaţilor din Ministerul de Interne să se cureţe de petele de corupţie.
Şeful statului s-a referit în special la structurile DGIPI, DGA, care ar trebui să se acţioneze mult mai puternic pentru a curăţa petele de corupţie de sus până jos. "Este nevoie de o curăţare internă", a subliniat preşedintele.
SRI, DIICOT, DNA sunt niste structuri care nu mai pot fi influentate de telefonul politic. Acestea au început să fie eficiente. Salariaţii Ministerului de Interne trebuie să înceapa sa refuze parteneriatul vremelnic cu politicul.