Băsescu: Este esenţială o intervenţie a preşedintelui Iohannis pe lângă omologul sârb pentru extrădarea lui Ghiţă
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, luni, că o intervenţie a preşedintelui Klaus Iohannis pe lângă omologul său sârb în vederea extrădării lui Sebastian Ghiţă cât mai repede în România este ''esenţială'', el adăugând că în acest sens decizia luată de autorităţile sârbe va fi una ''politică''.
Băsescu a arătat că autorităţile sârbe trebuie să decidă dacă dau prioritate extrădării lui Ghiţă în România sau anchetării şi condamnării acestuia pentru utilizarea de documente de identitate false pe teritoriul Serbiei.
'Categoric va fi o decizie politică, dacă va fi o decizie politică însă depinde şi de presiunea pe care o face statul român. O intervenţie a preşedintelui este esenţială, o cooperare a ministrului Justiţiei din România cu ministrul Justiţiei din Serbia este esenţială. Dacă vor sta şi vor spune 'eu am citit în ziar, mă consider informat', mă îndoiesc că va fi o decizie politică'', a spus Băsescu, la România TV.
De asemenea, fostul preşedinte a amintit de faptul că el a intervenit pe lângă liderul sirian Bashar al Assad în vederea extrădării lui Omar Hayssam, şi a adăugat că şi preşedintele Iohannis şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar trebui să întreprindă demersuri pe lângă autorităţile sârbe pentru ca Sebastian Ghiţă să fie extrădat cât mai repede în România.
Totodată, Băsescu a mai adăugat că justiţia sârbă nu îi poate da lui Ghiţă o pedeapsă mai mare de trei ani de închisoare pentru utilizarea de documente de identitate false, însă aceasta ar putea fi mai degrabă de circa un an şi jumătate, iar apoi acesta tot va fi adus în ţară. Fostul preşedinte a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu crede că Serbia îi poate acorda lui Ghiţă azil politic dacă acesta va solicita un astfel de statut, având în vedere faptul că autorităţile de la Belgrad au ca obiectiv aderarea la UE.
''Nu ştiu dacă Serbia îi acordă azil politic (...) E greu de crezut că îi acordă azil politic, ar fi imposibil din postura de ţară candidată să facă lucrul acesta (...) Îşi va respecta statutul de ţară care cere intrarea în UE", a afirmat Băsescu.
Extrădarea unei persoane din Republica Serbia se poate solicita în baza Convenţiei europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, şi a protocoalelor sale adiţionale, încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi la 17 martie 1978, ratificate de România prin Legea 80/1997, a precizat, vineri, Ministerul Justiţiei.
Reacţia MJ vine după ce fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut de poliţişti în Belgrad, în cursul nopţii de joi spre vineri.
Potrivit comunicatului MJ, procedura extrădării este una specială care priveşte persoane date în urmărire internaţională şi care s-au refugiat pe teritoriul altor state în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, judecată sau de la executarea unei pedepse.
Ministerul Justiţiei are atribuţia de a solicita extrădarea dintr-un stat străin a unei persoane date în urmărire internaţională, persoană cu privire la care există confirmarea localizării sau arestării (în vederea extrădării) de pe teritoriul statului solicitat, se mai adaugă în comunicat.
"În conformitate cu dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 302/2004, de îndată ce instanţa emitentă a mandatului de arestare preventivă este informată despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire internaţională sau căutate de autorităţile judiciare române, aceasta stabileşte, printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea. Ministerul Justiţiei îşi îndeplineşte atribuţiile stabilite prin lege după primirea încheierii definitive a instanţei de judecată, însoţită de documentele prevăzute de lege şi de instrumentul internaţional aplicabil", adaugă MJ.
Ministerul a mai subliniat că, pe fond, soluţionarea unei cereri de extrădare se face în conformitate cu legislaţia statului solicitat.