Băsescu: Este necesar un summit NATO în 2014, problema securităţii energetice trebuie aprofundată
Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că România consideră ca fiind necesară organizarea unui summit al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în 2014, subliniind că ar trebui tratată mult mai aprofundat problematica securităţii energetice a statelor membre NATO.
'Discuţiile de astăzi (n.r. vineri) au avut ca principale obiective perspectiva NATO şi problematica pe care România o ridică în interiorul NATO. Cu această ocazie, l-am informat pe domnul secretar general că noi apreciem necesar un summit NATO în anul 2014, având în vedere evoluţiile din ultima perioadă, şi nevoia de decizii pentru perioadele următoare, ca urmare a transformărilor care apar. În ceea ce ne priveşte, priorităţi în interiorul NATO sunt problemele legate de tranziţia din Afganistan. O altă prioritate este legată de estimarea noastră că după 2014 va exista o reducere a activităţilor operationale ale NATO şi cum poate fi privită această perioadă de după 2014', a spus Băsescu, într-o declaraţie de presă comună cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
Potrivit preşedintelui, o altă prioritate a României este legată de implementarea 'tot mai puternică' a conceptului 'smart defence'.
'De asemenea, conceptul 'uşi deschise' a fost ridicat în discuţii ca fiind un concept despre care noi considerăm că trebuie menţinut şi credibilitatea acestui proces trebuie consolidată continuu, pentru noi, obiectiv major fiind avansul statelor din Balcanii de Vest către o integrare în NATO, atunci când îndeplinesc condiţiile pentru aceasta. Nu în ultimul rând, ni se pare extrem de important ca la un viitor summit să tratăm mult mai aprofundat problematica securităţii energetice a statelor membre NATO şi, nu în ultimul rând, a securităţii cibernetice. Acestea au fost probleme ridicate şi care vizează, din punctul nostru de vedere, teme la care următorul summit NATO trebuie să dea răspunsuri', a punctat Traian Băsescu.