Băsescu folosește DNA și consilierii prezidențiali într-o tranzacţie privată
Aceasta este o povestire despre un agricultor din comuna Nana, jud. Călăraşi. Nu se referă la orice fel de agricultor, ci chiar la primul agricultor al ţării, domnul preşedinte Traian Băsescu.
Este o poveste urât mirositoare, în care au fost incluse instituţii publice şi interese private laolaltă, în ceea ce ar fi catalogat, în orice ţară din lumea civilizată, în cel mai rău caz un abuz în serviciu şi, în cel mai bun, doar un abuz.
Povestea începe cam aşa: fiica preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, a achiziţionat în luna septembrie nici mai mult, nici mai puţin decât 300 de hectare de teren agricol în comuna Nana. Terenul a fost dat deja în arendă. De unde a avut fiica preşedintelui 1,4 milioane de euro pentru achiziţionarea terenului? Dintr-un credit pe care, într-o primă instanţă, ar fi vrut să-l contracteze chiar şeful statului. Dar domnia sa, „săracul”, nu are nici vârsta potivită, nici leafa suficient de mare încât să fie declarat eligibil. Aşa că la înaintare a fost scoasă fiica cea mare, Ioana, despre care s-a mai scris că este expertă în vânzări anterioare şi, prin urmare, are garantate venituri posterioare, pentru următorii 30 de ani. La o rată de ordinul miilor de euro / lună, vorbim în fapt despre un chilipir pentru familia prezidenţială.
Problema începe, însă, aici: achiziţia a fost făcută la sfatul lui Adrian Rădulescu, consultant în agricultură şi consilierul prezidenţial al lui Traian Băsescu pe politici economice şi sociale. Ce mare lucru, s-ar întreba naivii, i-a făcut şi Rădulescu un serviciu Ioanei, că vorba aia, tatăl ei este, una peste alta, şeful agricultorului. Problema se complică, însă, pentru fam. Băsescu. Conform unor surse media, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a trimis procurorului şef secţie Lucian Papici (da, acelaşi celebru, deja, Papici) un document cu informaţii despre mai multe fonduri funciare din România. Coincidenţă sau nu, printre documentele respective se află şi Comisia locală de fond funciar Nana, comuna în care aceeaşi fam. Băsescu a decis să se facă apropritară pe multele pogoane de sol fertil, de Bărăgan.
Întrebarea care se ridică este următoarea: coroborând toate aceste informaţii, în ce altă ţară din Europa s-ar mai fi văzut o asemenea vânzoleală instituţională la nivel înalt pentru achiziţia unui teren? În România, se pare, este absolut normal ca fiica preşedintelui să îşi cumpere 600 de pogoane de pământ. Ba mai mult, Traian Băsescu a recunoscut că terenul este pentru el, că va lua pe numele său terenul cumpărat de fiica sa. Ce mai poate face Băsescu din agricultură la vârsta lui? De unde şi până apariţia bruscă a glasului pământului în discursul prezidenţial? Crede cineva că Băsescu îşi va sufleca mâinile şi, odată plecat de la Cotroceni, va lucra pogoanele fiicei? Slabe şanse. Răspunsul este dat deja de faptul că terenul respectiv este dat în arendă. Prin urmare, reprezintă o sursă legitimă de venit pentru familia prezidenţială. Bani albi scoşi din, nu-i aşa, pământul atât de negru şi de roditor al Bărăganului.
În toată această mişcare extravilană mai mult decât dubioasă, preşedintele Băsescu ne cam ia pe toţi de fraieri. Are impresia că povestirea agricultorului din Nana va fi înghiţită, pe nemestecate, de popor, că românii apreciază omul care cultivă şi scoate profit din rodul pâmântului. Or, tocmai planul secund al naraţiunii îi joacă feste lui Băsescu. Prea s-a agitat lumea în jurul acestui ogor, parcă prea uşor s-au aliniat astrele, astfel încât fiica Ioana să pună mâna pe cernoziomul de Nana. Viitorul ne va arăta ce va culege Traian Băsescu din această combinaţie funciară, deznodământul unor astfel de poveşti româneşti, centrate în jurul pământului nefiind, de la Rebreanu încoace, foarte prietenoase cu protagoniştii lor.
Ştirile orei
pe voi,obedientii PSD
si ma tem ca are dreptate...