Băsescu: Guvernul face trei rectificări şi Ponta vorbeşte de stabilitate, penibili trebuie să fie unii

| 04 dec, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a concluzionat joi că 'penibili trebuie să fie unii' în contextul în care Guvernul face trei rectificări bugetare în cinci luni, iar premierul Victor Ponta vorbeşte de stabilitate şi predictibilitate fiscală.

'Am mai înţeles că domnul Ponta vorbeşte de stabilitate, că de asta nu ar introduce redevenţe noi de la 1 ianuarie! Ce stabilitate?, când în iulie face rectificare bugetară, în septembrie, deci la două luni, faci o a doua rectificare bugetară şi la sfârşitul lui noiembrie face a treia rectificare bugetară. Omul ăsta nu înţelege despre ce vorbeşte, când vorbeşte despre stabilitate şi predictibilitate în măsuri economice. Deci, tu, Guvern, faci trei rectificări în cinci luni şi ieşi astăzi şi vorbeşti de nevoia de stabilitate şi predictibilitate fiscală. Penibili trebuie să fie unii', a spus Băsescu, joi seara, într-o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni.

El a mai amintit că nu a avut un consens cu premierul Victor Ponta în ceea ce priveşte reducerea CAS.

'Astăzi am auzit de la domnul prim-ministru Victor Ponta apelul la consens, spunând că a fost un adevărat consens cu CAS, cu reducerea CAS şi că efectul a fost foarte bun. Îi aduc aminte că nu a fost în consens cu mine. L-am atenţionat că va avea probleme majore în alcătuirea bugetului şi respectarea termenelor şi a Tratatului fiscal şi a angajamentelor pe care România le are de reducere a deficitului până la situaţia în care să nu ne mai creştem datoria publică, pentru că de fapt aici este cheia procesului de reducere continuă a deficitului. Să ajungem să nu mai împrumutăm bani pentru a executa bugetul', a afirmat preşedintele Băsescu.

El a indicat că ştie că, în momentul de faţă, premierul Victor Ponta are 'dificultăţi' şi că nu ştie cum le va rezolva.

'Nu aş vrea însă ca rezolvarea să fie o întrerupere a acordului cu FMI, pentru că România a trecut de mult de faza la care nu era capabilă să ducă până la capăt un acord cu FMI. A trecut demult de această fază. Toate acordurile din ultimii ani au fost îndeplinite şi nu aş vrea să revenim la perioada de tristă amintire din anii 1990 când nu eram capabili să ducem până la capăt un acord cu FMI. De asemenea, cred că dacă nu se continuă acordul cu Fondul, cred că va fi o mare bilă neagră şi pentru Fondul Monetar Internaţional, pentru că ar fi prima dată când o ţară iese mai slăbită din punct de vedere al consolidării fiscale dintr-un acord cu Fondul decât cum a intrat şi asta este şi responsabilitatea delegaţiei Fondului, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale', a arătat şeful statului.

Preşedintele Băsescu a menţionat şi că nu ar dori ca România să iasă din acordul cu FMI.

'România a intrat într-o condiţie bună în al treilea acord consecutiv cu Fondul, a intrat la cererea ei şi ar fi o mare dezamăgire, dar şi o palmă pentru Fond şi pentru Comisia Europeană dacă România iese din acordul cu Fondul într-o stare mai puţin stabilă decât la intrarea în acord, pentru că Fondul şi Comisia au stat şi au privit de la distanţă aventurile fiscale care s-au produs în România în ultimele opt luni, în perspectiva alegerilor prezidenţiale. Deci, vor avea o responsabilitate mare şi Fondul, şi Comisia Europeană, delegatul Comisiei, şi Banca Mondială, dacă România nu finalizează acest acord. Au ştiut foarte bine ce se întâmplă în România', a adăugat şeful statului.

Reacţia PSD după ce Traian Băsescu a cerut demisia lui Victor Ponta

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 dec, 2014
Cozma Lavinia
Polistiren expandat sau extrudat, literele volumetrice, sigle și logo-uri 3D , figuri 3D, obiecte supradimensionale sau reclame neluminoase .Ne gasiti pe polistiren3d

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ