Băsescu i-a eliberat din funcţii pe Daniel Morar şi pe Carmen Gâlcă, procuror şef adjunct al DNA

| 05 iun, 2013

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele pentru eliberarea din funcţia de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin demisie, pentru Daniel Morar şi pentru pensionarea procurorului şef adjunct al DNA, Carmen Gâlcă.

Preşedintele a semnat Decretul privind eliberarea, prin demisie, din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a lui Daniel-Marius Morar, procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act, marţi, de demisia lui Daniel Morar din magistratură. Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu au fost numiţi la Curtea Constituţională, pe locurile unor judecători ale căror mandate expiră în iunie.

În 25 martie, Daniel Morar a fost numit de preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de nouă ani, începând din 9 iunie.

De asemenea, şeful statului a semnat Decretul privind eliberarea din funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru Carmen-Argentina Gâlcă, delegată în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru pensionare.

În 5 aprilie, Morar anunţa că a decis să se retragă din funcţia de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). Morar spunea că atunci când preşedintele şi premierul îţi spun că este o problemă mare de constituţionalitate şi că, rămânând în fruntea PICCJ, împiedici numirile în Ministerul Public sau eşti o problemă pentru sistem, trebuie să pleci.

În aceeaşi zi, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, cu unanimitate de voturi, încetarea detaşării lui Daniel Morar în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al PICCJ începând din 15 aprilie, la solicitarea acestuia.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ