Băsescu a avizat toate numirile la şefia Parchetelor

| 15 mai, 2013

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, astăzi, că a emis decret pentru numirea tuturor celor şase procurori în funcţiile de conducere a Parchetului General, DNA şi DIICOT.

Traian Băsescu a anunţat că a discutat cu toţi cei şase procurori şi le-a transmis îndemnele sale legate de colegialitate, lupta anticorupţie şi crima organizată.

"Primul şi cel mai important: să facă echipă. Patru din cei şase au ocupat funcţii de conducere până acum. Al doilea lucru pe care l-am cerut a fost să ridice nivelul de eficienţă al luptei anticorpuţie. Cel de-al treilea lucru a fost lupta împotriva crimei organizate. Am stabilit cu toţi cei şase că ceea ce s-a întâmplat până în prezent în lupta anticorupţie reprezintă standardul minim, iar ei pleacă de pe o platformă a rezultatelor minime", a spus Băsescu, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele a adăugat că atât el, cât şi românii, aşteaptă rezultate mai bune în Justiţie, la nivel general.

Referitor la desemnarea domnului Niţu, Băsescu a spus că aceasta  "nu era un târg de nerefuzat. Ştiţi foarte bine, propunerile doamnei Pivniceru au fost respinse. Am respins atunci procedura, care n-a fost transparentă. Trebuia să organizeze un concurs cinstit".

Traian Băsescu a adăugat că întotdeauna a discutat cu miniştrii Justiţiei înainte ca ei să-i trimită nominalizările pentru şefia Parchetelor şi-a Direcţiilor, pentru a evita refuzurile.

Şefii Parchetelor vor fi instalaţi în funcţie mâine, începând cu ora 10:00, la ceremonie urmând să participe şi prim-ministrul Victor Ponta. Procurorii numiţi azi în funcţie au fost audiaţi, săptămâna trecută, la CSM.

  • Tiberiu Niţu pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
  • Dimitrie Bogdan Licu pentru funcţia de prim adjunct al procurorului general al PÎCCJ;
  • Codruţ Olaru pentru funcţia de adjunct al procurorului general al PÎCCJ;
  • Laura Codruţa Kovesi ca procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
  • Alina-Mihaela Bica pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
  • Elena Giorgiana Hosu pentru funcţia de adjunct al procurorului şef al DIICOT.
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ