Băsescu, luat la ochi cu casa din Mihăileanu

| 17 dec, 2013

Pentru un personaj politic de anvergura lui Traian Băsescu, o afirmație de genul acesta face cât toate anchetele jurnalistice pe care casa din Mihăileanu și Afacerea Călărași le-au generat de-a lungul timpului.

Săptămâna trecută, instituția statului român cea mai vizibilă în mass-media a fost desigur Parlamentul, care marți a discutat mai multe legi controversate. La acestă expunere a contribuit și președintele Traian Băsescu, cel care nu a ratat aproape nicio ocazie de a ieși la televizor și de a le explica românilor cât de toxică este actuala majoritate guvernamentală.

Și totuși, în contextul furtunii de declarații publice și al torenților de cerneală care au curs pe marginea acestora, câteva fraze rostite de președintele Băsescu au trecut neobservate, fiind înghițite de avalanșa atacurilor prezidențiale repetate. Aflat joi la Adevărul live, președintele a avut un rar moment de sinceritate, declarând despre sine că "eu nu spun că sunt un sfânt. Este controversat modul cum am primit apartamentul din Mihăileanu. Legal, dar controversat din punct de vedere moral. Acum, este controversa cu creditul fiicei mele. În mod cert, este legal. Deci, nu vorbesc de pe poziţia unui sfânt, dar lucrurile au limite".

Pentru un personaj politic de anvergura lui Traian Băsescu, o afirmație de genul acesta face cât toate anchetele jurnalistice pe care casa din Mihăileanu și Afacerea Călărași le-au generat de-a lungul timpului. Indirect, președintele recunoaște în declarația citată mai sus că se face vinovat de obținerea ambelor avantaje ca urmare a funcției. Oare Traian Băsescu nu și-a dat seama de vinovăția sa atunci când și-a propus să obțină casa din Mihăileanu? Cât despre diferența dintre vinovăția legală și vinovăția morală, ea este asemănătoare diferenței dintre valoarea de piața a etajului achiziționat de Băsescu și prețul pe care editul de atunci al Capitalei l-a plătit efectiv.

Cât despre Afacerea Nana, nu pot decât să mă întreb ce bancă de stat din România i-ar fi refuzat Ioanei Băsescu creditul de peste un milion de euro. Dacă chiar vroia să evite controversele, familia Băsescu se putea adresa unei bănci private, că doar veniturile fiicei sunt aceleași și pentru CEC și pentru orice altă instituție bancară. Dar la altă bancă nu este șef Ghețea, om pus de tine și care acum urlă ca din gură de șarpe ceva despre secretul bancar și responsabilitatea sa față de alți clienți.

De asemenea, m-aș fi așteptat la mai multe reacții din partea presei ca urmare a acestei spovedanii publice, dar, ce să vezi, ochii jurnaliștilor au fost îndreptați mai mult înspre Palatul Parlamentului decât înspre Palatul Cotroceni. Indiferent de cât de dezbătută sau nu a fost, declarația președintelui rămâne una din puținele recunoașteri sincere pe care Băsescu le-a făcut vreodată.

Trăgând o linie în timp între cele două afaceri controversate, Traian Băsescu nu face decât să recunoască cum a reușit să obțină niște avantaje personale ca urmare a funcției publice ocupate. În schimb, el vorbește acum despre un Parlament care s-a compromis și despre o alianță care face rău țării noastre. Nu, domnule președinte, dumneavoastră v-ați compromis în repetate rânduri, începând cu vila din Mihăileanu și terminând cu terenul din Călărași. Nu credeți că pe lângă recunoașterea propriilor greșeli le datorați românilor scuze și, de ce nu, chiar demisia ?

Tag-uri: traian basescu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 dec, 2013
DOR DE CEAUSESCU
PROSTIA OMENEASCA
Simona, draga mea, esti adepta vie a proverbului CAP AI , MINTE CE-TI MAI TREBUIE ?
De accord cu tine, Base sa isi dea demisia. Dar dupa ce Voiculescu, patronul tau Ghita, Fenechiu, Mitrea si multi alti psd-isti de frunte...asta a luat o casa...ceilalti au furat miliarde de euro...si atunci, despre ce vorbim ? Glontul, fatuca, glontul...si mai discutam si despre o casa...sau vila...sau bloc....sau ce naibilor o mai fi...
17 dec, 2013
DAN
culoarea?
SE POATE TRAI BINE DIN COMPUNEREA UNOR ASTFEL DE MATERIALE???? DACA RASPUNSUL ESTE DA, INSEAMNA CA ESTI O MERCENARA IN ACEASTA BRANSA!
17 dec, 2013
cantautor
mai fetito...
dupa cum a zis si Ghise securistul:"poporul a decis,Basescu e demis"
in aceste conditii,acum nu are ce demisie sa-si mai dea...
daca era invers,sigur o facea...la cererea ta
18 dec, 2013
Superman
vaca de lapte
E ZEU BASESCU FATA DE ACESTI CRIMINALI COMUNISTI.NOROC CU EL CACI LOVITURA DE STAT CONTINUA.NU LATRATI CA AVETI MASSMEDIA.ACUM ESTE NT.SI O SA MAI TIMPITI DOAR BATRINI RESTUL LA REVOLUTIE PUNGASILOR

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ