Băsescu - mesaj către Dragnea legat de comisia pe prezidenţiale: Mai bine lasă-i Parchetului să facă ancheta

| 13 apr, 18:59

Fostul preşedinte Traian Băsescu a comentat joi ironic iniţiativa înfiinţării unei comisii de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009 şi i-a transmis liderului PSD, Liviu Dragnea, că ar fi mai bine să lase ca ancheta să fie făcută de Parchetul General.

''Este Săptămâna Mare şi, în principiu, am încercat să mă abţin de la a intra în controverse publice. Încerc să o fac şi acum legat de ultima iniţiativă din 'Programul de guvernare' al PSD - ALDE: înfiinţarea unei comisii de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009. Ce bucurie pe capul celor pe care, din 2000 încoace, i-am bătut în alegeri pe unde i-am prins. Îşi vor lua, în sfârşit, revanşa. Ce-i drept, nu la urne, ci la televizor'', a scris Băsescu, pe Facebook. 

Totodată, acesta propune, tot la modul ironic, să se facă o anchetă şi în ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale din 2004. 

''Propunerea a avut atâta succes încât eu propun să facem o anchetă şi pentru alegerile prezidenţiale din 2004. În felul acesta, putem să le dăm câte un mandat luzărilor Mircea Geoană şi Adrian Năstase sau să-l liniştim pe Ponta că, în 2009, deşi la urne au pierdut, au reuşit, totuşi, să fure voturi pe măsura talentului înnăscut al PSD. Geoană, Năstase şi Ponta, fiţi, în sfârşit, fericiţi! În concluziile anchetei, talentatul preşedinte Dragnea vă va declara preşedinţi ai României. 
Geoană, ai grijă, aşază-te la coadă, că primul la rând este Adrian Năstase. Mai departe, vă înţelegeţi voi cu Iohannis cum vă rânduiţi la Cotroceni. Când mă gândesc că România va avea asiguraţi preşedinţii pentru următorii 15 ani, chiar îmi dau seama ce important este 'Programul de guvernare' PSD - ALDE. Sărbători fericite!'', a spus Băsescu. 

El i-a transmis un mesaj preşedintelui PSD. ''Dragnea, ai grijă, s-ar putea să nu-ţi placă ce se va spune la Comisie. Mai bine lasă-i Parchetului General să facă ancheta'', a arătat fostul şef de stat. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, miercuri, că săptămâna viitoare ar putea fi înfiinţată o comisie de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009. "Eu cred că săptămâna viitoare putem înfiinţa comisia de anchetă", a spus Dragnea, la Antena 3. 

El a adăugat că, pe lângă foştii şefi ai SRI, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi fostul preşedinte Traian Băsescu, vor fi chemaţi la comisie fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, şeful STS, Marcel Opriş, Vasile Blaga, dar şi alte persoane. 

"Mie mi se par lucruri foarte grave şi vreau să chemăm la audieri absolut toate persoanele despre care avem informaţii sau despre care pot apare informaţii în zilele următoare în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la acele alegeri", a adăugat Dragnea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ