Băsescu nu mai atacă Justiția pentru că o controlează?

Când vorbește despre justiție și rolul acesteia, președintele este mereu cuprins de un avânt justițiar și de o tresărire aproape mistică. În intervențiile de săptămâna asta, și cea de ieri în mod special, el a încercat ceva nou – să vorbească mai cu moderație, să nu pronunțe nume, deci, să nu facă atacuri directe, și să încerce cumva să pară sincer, că face declarațiile cu responsabilitate și profesionalism, nu declarații politice: “La începutul primului mandat mi se părea și mie că pot face comentarii legate de deciziile justiției, între timp mi s-a părut și mie că e greșit.”

Președintele a evoluat, pasămite: nu mai este privighetoarea prevestitoare a țepelor din piață, ca “la începutul primului mandat”, ci a devenit șoimul falnic care zboară deasupra conflictelor de zi cu zi din justiție, sau dintre justiție și mediul politic, și constată cu înțelepciune ce e bine și ce e o greșeală. Asta ar fi totuși ceva – dacă în cele două mandate de președinte, deși a întors aproape tot electoratul împotriva sa, a polarizat clasa politică și societatea, și a generat în permanență scandaluri, măcar a învățat și el ceva despre independența justiției, a realizat unde a greșit și este capabil să își facă o auto-critică. Păcat că nu este și adevărat.

Săptămâna trecută, la ședința CSM, Băsescu îi explica procurorului general cum el are tot dreptul să îl sune când se simte neliniștit la adresa justiției, că doar “nu sunt bun numai să vă numesc prin decret”! Parcă, totuși, săptămâna trecută nu era “la începutul primului mandat.” Sau la sfârșitul lui 2011, după 8 ani de mandat, când spunea că “suntem departe de a avea niște procurori care lucrează cu mijloace democratice”, când președintele CSM de atunci comenta că gestul său este “foarte grav” și când până și presa portocalie titra “Băsescu, atac fara precedent la DNA”, atunci încă era ok să comenteze legat de justiție. Atunci nu era o greșeală să comenteze deciziile în cazul sentințelor lui Morega și Păcurar, da?

Păi, atunci, când a avut președintele epifania că amestecul în treburile justiției e o greșeală? Dintotdeauna ni-l amintim pe acesta ca pe cineva fără reținere în a da lecții, oricui e dispus să aplece urechea, despre unde a greșit, ce trebuie schimbat și cum nu e bine, domnule chestor! Sunt ani întregi în care acesta a vorbit cu vehemență despre sentințe pronunțate, despre procese în curs și verdicte care nu erau încă date “pușcăriabililor” – dar las’ că știm noi mai bine! –, sau a atacat preemptiv, în așteptarea plângerii despre care “avea informații” că urmează a fi depusă. Or, astfel, nu are cum să ne mai mire că în aceeași declarație în care predica non-imixtiunea în actul de justiție, nu s-a putut, totuși, abține să comenteze că “am văzut o declaraţie a unui înalt demnitar din parchete” și “cred că este foarte greşită abordarea.” Dar după asta, între timp, știți, mi s-a părut și mie că e greșit...

Atunci, când încă nu controla sistemul de sus până jos ca acum, Băsescu nu avea nicio problemă să facă atacuri directe la adresa oricui l-ar fi supărat. Astăzi, după nouă ani de mandate și, în timpul acesta, după mii de numiri în funție și mii de revocări din funcție, Băsescu este cel care apără independența justiției, adică apără independența justiției lui, față de ceilalți. Cheile sunt la el, da?

Până la urmă, este corect ce spune și Mircea Badea: dacă președintele a numit în funcții de conducere numai oameni care au susținut interpretarea lui a Constituției, și anume că acesta are imunitate până la finalul mandatului, cum poate fi Justiția pe deplin independent?

Tag-uri: justiţie, traian basescu