Băsescu pus la index: Nu răspunzi la sms!

| 23 aug, 2013

A vrut Traian Băsescu să torpileze coabitarea? Cu siguranță. Dar adeseori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și uite așa s-a trezit și președintele cu o reacție neașteptată din partea premierului.

De unde își imagina că va scoate ursul gata dresat din bârlog și-l va face să danseze după tipic, singura lui grijă fiind să bată ritmic tamburina, președintele s-a trezit că premierul îi întoarce ursuz spatele și-l lasă cu circul în drum.

Ar fi putut Traian Băsescu să prevadă fundătura în care se află în momentul de față? Iarăși, cu siguranță, el sau unul din consilierii plătiți prea bine ar fi putut să-și aducă aminte că Victor Ponta îl consideră pe Tony Blair drept model politic demn de urmat. Dacă măcar unul din consilierii care au dat parcă în mintea copiilor ar fi privit lucrurile din această perspectivă, poate și-ar fi permis să-l tragă pe Traian Băsescu de mânecă, să-l atenționeze că este posibil să fie tratat cu dispreț și indiferența rece, britanică. Poate astfel președintele nu ar fi ajuns să fie el acela care a dat coabitarea de gard, cu provocări și gesturi pripite atent contorizate din exterior, iar premierul nu ar fi avut ocazia să-și exerseze public și pe nota de plată a lui Băsescu ceea ce orice britanic, laburist sau nu, ar numi the stiff upper lip.

Și că tot veni vorba de buza de sus, Traian Băsescu ar putea să-și revadă pe înregistrări propria prestaţie și să decidă singur dacă-i place cam cum i-a tremurat buza când a anunțat pe un ton plângăcios națiunea și pe cine-o mai fi fost pe fază că premierul nu-i mai răspunde la telefon. Pentru o greșeală atât de copilărească Traian Băsescu ar merita să fie pus să-i scrie premierului de 100 de ori în tot atâtea sms-uri că a înțeles și el până la urmă că ridicolul ucide. Dar ce te faci dacă Victor n-o să-i răspundă nici la sms?

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 aug, 2013
Marta
...dar prostia nu doare
a -l apropia pe golanul d e Ponta, cu iesirile lui de mahala, de spiritul britanic inseamna ca nu stii ce-i aia. Inteleg ca vreti sa scoateti un manual de lins pentru incepatori, dar chiar si acolo trebuie pusi cativa neuroni. A crede ca Base a avut o scapare sau ca poti sa-i dai sfaturi unui harsit ca el din pozitia ta de mucoasa fara idei arata ca nu-i ai.
23 aug, 2013
Ferenczy Stefan
precizare
Marta, Cornel, Ramona etc. etc. etc. Tot un drac dacă punem postac1, postac2, postac3. Deși, mă tem că a ajuns criza și la voi și după reducerile de personal și de fonduri iceriste, putem vorbi doar de unul singur, care interpretează la mai multe mâini.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ