Băsescu: Românii au nevoie de un răspuns definitiv privind monarhia

| 12 iun, 2013

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că românii ar trebui să poată, prin vot, să dea un răspuns final privind monarhia, care, în opinia lui, are o susţinere de 15%-18%. Totodată, posibilitatea ca poporul să se exprime pe acest subiect ar trebui stabilită la revizuirea Constituţiei, a mai spus Băsescu.

Băsescu a spus că în locul preşedintelui PNŢCD, el ar lua în mână steagul monarhiei. "Nu ştiu dacă e suficient de eficientă. Spre exemplu, eu dacă aş fi fost în locul domnului preşedinte Pavelescu, luam steagul monarhiei în mână. Dacă eram în locul lui Pavelescu, preşedinte al PNŢCD. Pentru că PNŢCD a rămas singurul exponent al monarhismului. Monarhiştii nu mai sunt 3% câţi erau în vremea răposatului Coposu. Monarhiştii eu cred că sunt 15%-18% în momentul de faţă şi vă pot spune că am discutat mult cu consilierii, ne-am oprit în legislaţie. Eu am avut tentaţia să adaug la a treia întrebare sau a patra. Una era legată de introducerea votului prin corespondenţă şi a doua dacă sunteţi de acord cu un regim de monarhie", a spus preşedintele.

Băsescu a adăugat că acest lucru nu a fost posibil pentru că articolul 148 din Constituţie şi articolul 3 din Legea referendumului interzic întrebări legate de schimbarea regimului constituţional.

"Dar ca om politic eu am o curiozitate. Şi va trebui să găsim formula să ştim şi altfel decât prin sondaje. Cât de prizată ar mai fi monarhia în România în momentul de faţă? Deci o repet, sunt republican, părerile mi le cam ştiţi despre Casa Regală a României, dar cred că românii ar trebui să aibă un răspuns definitiv după ce abdicarea regelui s-a produs în condiţiile în care s-a produs, să aibă un răspuns definitiv prin propriul lor vot, şi nu prin sondaje, dacă vor monarhie sau republică", a spus şeful statului.

El a mai spus că românii trebuie întrebaţi şi ce tip de republică vor. "Vor republică parlamentară, vor republică semiprezidenţială, vor republică prezidenţială şi descris în urma unei dezbateri ce înseamnă republică parlamentară, semi-prezidenţială, ce înseamnă republică prezidenţială? Noi ne-am trezit după monarhie cu comunismul şi pe urmă a venit FSN-ul şi a mai făcut un regim. Eu cred că va trebui să găsim formule, nu în mandatul meu, în alte mandate, spunându-vă că eu sunt un republican convins, nu cred în cei lăsaţi de Domnul să conducă naţiuni, ci ei trebuie schimbaţi", a spus Băsescu.


Preşedintele a adăugat că poporul român dreptul să aibă o opţiune clară, pentru că "de la abdicarea regelui încoace toate regimurile au fost băgate pe gât românilor".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 iun, 2013
pensionar
DESPRE SANATATE, SARACIE, EDUCATIE, SOMAJ CAND SE VA VORBI????????????????????????

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ