Băsescu: S-ar putea să mai convoc un referendum pentru a lămuri revizuirea Constituţiei
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că îi va îndemna pe români să nu meargă la referendumul de revizuire a Constituţiei dacă nu va rezulta un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari. A mai adăugat că ar putea organiza şi el un referendum prin care să clarifice această problemă.
Băsescu a afirmat că "Vă asigur că s-ar putea, s-ar putea, să mai aibă loc referendumuri până îmi termin mandatul. Spre exemplu, cu ocazia europarlamentarelor, pentru a lămuri eventual ceea ce nu respectă parlamentarii în revizuirea Constituţiei. Nu spun că va fi neaparat, dar s-ar putea, pentru că e dreptul meu şi nu vreau să-mi reproşeze cineva după încheierea mandatului <> Deci nu exclud această posibilitate, sunt hotărât să folosesc în favoarea românilor toate instrumentele date de Constituţie", potrivit Mediafax.
Preşedintele îi va îndemna pe români să nu meargă la vot la referendumul de revizuire a Constituţiei dacă noua lege fundamentală nu va aplica referendumul din 2009 privind Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi. "Voi avea un singur mesaj. Dacă nu se respectă referendumul din 2009, care a fost valid, au venit 51% din electori la vot, românii nu au de ce să meargă la votul pentru Constituţie. Da, sigur că da, îi voi îndemna să nu meargă la referendumul pentru revizuirea Constituţiei pentru că sunt înşelaţi."
În aceeaşi emisiune televizată, de la digi24, Traian Băsescu a mai adăugat că "Premierul Victor Ponta face o greşeală de viziune când propune Parlament cu 300 de aleşi, însă bicameral, deoarece nu realizează că românii mai au şi Parlamentul European de la Bruxelles".