Băsescu: Şansa Republicii Moldova de a ajunge în Uniunea Europeană este UNIREA cu România
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, la Alba Iulia, la o întrunire a Partidului Mişcarea Populară, că şansa Republicii Moldova de a ajunge în Uniunea Europeană este unirea cu România, apreciind că este momentul potrivit al pregătirii unui referendum pe această temă în cele două ţări, potrivit Agerpres.
"Şansa Republicii Moldova de a ajunge în Uniunea Europeană este unirea cu România", a afirmat Traian Băsescu în faţa a 700 de delegaţi ai PMP din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.
El a adăugat că trebuie continuată politica de apropiere cu Republica Moldova. "Eu consider, cu experienţa pe care am acumulat-o, că este momentul potrivit să discutăm subiectul, este momentul potrivit să pregătim o ofertă pentru Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova, este momentul potrivit să pregătim un referendum în cele două ţări", a spus Traian Băsescu.
În opinia sa, unirea celor două ţări nu este un obiectiv utopic. "Voi rămâne un promotor fără rezerve al ideii că a sosit momentul pentru ca România să devină mult mai tranşantă în a-şi susţine interesele cu privire la reunificarea ţării, unirea cu Republica Moldova", a conchis Traian Băsescu.