Băsescu: Sper ca noua Constituţie să fie gândită la fel de bine ca cea din 1923
Noua Constituţie trebuie să fie "la fel de bine gândită ca cea din 1923", aceea fiind "una dintre cele mai moderne constituţii din lume", a spus, astăzi, preşedintele Traian Băsescu.
"Asta a fost una dintre cele mai moderne constituţii din lume. În baza acestei constituţii şi a modului cum funcţiona statul român în perioada de după intrarea constituţiei în vigoare, România a fost una din cele mai stabile ţări din punct de vedere economic, cele mai stabile din lume, nu din Europa", a spus Traian Băsescu.
Întrebat de jurnalişti ce ar trebui să păstreze noua Constituţie din cea din 1923, şeful statului a răspuns: "Principiile sănătoase de funcţionare a statului. Să fie la fel de bine gândită ca cea din 1923".
De asemenea, Traian Băsescu a spus că expoziţia reprezintă "o parte glorioasă a istoriei noastre". "Am văzut multe din exponate la Muzeul Cotroceni, dar îmi pare bine că au fost aduse aici, la bordul navei. Le văd echipajele de pe navele flotei mâine, pentru că sunt parte din istoria noastră şi parte de istorie pe care 50 de ani am negat-o, aşa am fost învăţaţi în comunism, dar a fost o parte glorioasă a istoriei noastre", a spus Băsescu.
Întrebat dacă expoziţia reprezintă o şansă pentru tinerii care au uitat această parte a istoriei, preşedintele Băsescu a spus: "Ei nu au ce să uite, pentru că nu le-a spus nimeni. Abia la şcoală au început să înveţe câte ceva, dar sunt cei din generaţia mea, care nu au învăţat la şcoală, nu ştiu propria istorie şi nu ştiu foarte multe despre un cap încoronat, care a făcut servicii extraordinare României. Şi ce mă impresionează în perioada lui Ferdinand I - curajul, ştie că are o armată slab înarmată şi totuşi a avut curaj, din calcul politic, probabil susţinut cu idei de Regina Maria, nu spun că nu, dar el era şeful statului, şi şi-a asumat intrarea în război cu o armată nu grozav pregătită. A rezistat şi nu şi-a luat trăistuţa să fugă, în timp ce s-a refugiat cu guvernul în Moldova şi a dat marea bătălie de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. Şi a mai făcut ceva, s-a întors în fruntea armatelor de la Budapesta".