Băsescu: Suntem gata să ne asumăm realitatea comunităţii rome, dar şi să ne implicăm

| 31 ian, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că soluţia cu privire la comunităţile de romi este cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene, precizând România este pregătită să trimită profesori pentru romii proveniţi din ţara noastră.

"În ceea ce priveşte problema comunităţii rome, nu blamăm faptul că jurnaliştii din alte ţări semnalează problemele generate de minoritatea romă. Acest lucru nu ne deranjează, ne deranjează însă numai enunţarea problemei, nu şi rezolvarea problemei. Vreau să ştiţi că România a avut şi are o politică de integrare a minorităţii rome destul de puternică, ceea ce vedeţi în general în Europa este expresia părţii de eşec a politicii de integrare a minorităţii rome la noi acasă. Este o categorie specială, romii nomazi, care, prin valorile lor culturale, circulă, nu vreau să spun că numai romii nomazi vin în Germania, dar romii nomazi sunt o categorie în structura minorităţii rome, sunt cei care preponderent umblă prin toată Europa, la fel cum înainte de revoluţie umblau prin toată România", a spus Băsescu, la Berlin, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

El a precizat că impactul comunităţii rome a fost diminuat în Italia, Spania, Mare Britanie şi Franţa prin trimiterea de poliţişti români.

"Am început şi primii paşi cu Germania, dar nu este suficient doar să-i identificăm şi să diminuăm acţiunile care deranjează populaţia. Aş spune că trebuie să cooperăm cu statele membre, pentru că nu le putem restricţiona ieşirea de pe teritoriul României dacă nu au o interdicţie dată de un judecător. Mai putem face ceva - şi la nivelul Comisiei Europene există resurse pentru asta - putem să-i ajutăm să se educe. Suntem gata să trimitem dascăli, profesori, educatori oriunde pe lângă oraşele unde aceştia se stabilesc. Suntem gata să trimitem educatori, pentru că drama acestei minorităţi nu este neapărat că părinţii nu ştiu carte şi nu se pot încadra, drama este că generaţia următoare, copiii lor nu merg la şcoală. Situaţia lor are toate şansele să se perpetueze dacă nu vom face ceva la nivel european", a afirmat Băsescu.

Citeşte şi: EXCLUSIV. Câți romi au fost beneficiarii fondurilor europene? Câți bani s-au dat pentru aceștia?


Şeful statului a subliniat că România este gata să-şi asume realitatea comunităţii rome.

"Nu ne deranjează semnalarea unui adevăr, ne deranjează însă dacă toţi românii sunt etichetaţi ca fiind aşa. Aici avem o realitate a unei minorităţi provenită din România şi suntem gata să ne-o asumăm, dar în acelaşi timp suntem gata să ne implicăm şi să o rezolvăm împreună cu statele membre ale UE", a declarat el.

Traian Băsescu a mai arătat că înţelege îngrijorările unor guverne legate de eventuala afectare a resurselor destinate protecţiei sociale, subliniind că respinge categoric aplicarea unor măsuri strict pentru cetăţenii proveniţi din România sau Bulgaria.

"Reglementările la nivel european cred că pot da tuturor statelor confortul că cei veniţi din alte ţări nu le vor prăbuşi sistemele de securitate socială. Mi se pare puţin unfair să utilizezi de multe ori problema unor oameni amărâţi ca fiind o temă de campanie", a mai susţinut preşedintele Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu efectuează vineri o vizită de lucru în Germania.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ