Băsescu: Viitorul celor două țări românești - România și Republica Moldova - este împreună

| 05 aug, 13:47

Viitorul celor două țări românești, România și Republica Moldova, este împreună, a declarat președintele PMP, Traian Băsescu, în cuvântul său adresat celor peste 150 de cetățeni moldoveni de toate vârstele veniți să viziteze Bucureștiul, dar și alte locuri din România, în cadrul programului 'Cunoaște-ți țara', inițiat de platforma unionistă "Acțiunea 2012".

"Îi felicit pe inițiatorii acestui program, care aduc pentru câteva zile în România cetățeni ai Republicii Moldova, pentru că este important să ne cunoaștem cât mai bine. Eu, după cum știți, sunt un unionist, oricât se supără unii sau alții, din țară sau din afara țării, n-am pregetat niciodată să spun că viitorul celor două țări românești este împreună. (...) Pentru mine, orice întâlnire cu dumneavoastră nu este un prilej de a face propagandă unui proces de unificare, ci este un prilej de a vă spune că eu mă simt cetățean al Republicii Moldova în egală măsură cu sentimentul pe care-l am că sunt cetățean al României, pentru că acolo trăiesc români. Au decis alții să nu trăim împreună, dar nu ne poate opri nimeni să nu corectăm erorile istoriei. Așa cum a putut Germania, trebuie să putem și noi, la un moment dat", a declarat Traian Băsescu în discursul ținut la sediul central al formațiunii pe care o conduce.

Președintele PMP a adăugat că "procesul de unificare a început de ani buni".

"A început, poate, a doua zi după declararea independenței Republicii Moldova, a început poate cu Podul de flori de peste Prut, dar trebuiau și lucruri reale. Și, dincolo de orice, în ultimii 10 ani, chiar am făcut pași importanți. (...) Vreau știți că în România orice sondaj se face arată că în proporție de 80% românii vor unirea cu Republica Moldova", a susținut Băsescu.

El a adăugat că "mult mai problematice sunt lucrurile în Republica Moldova, unde propaganda Moscovei funcționează, încă, foarte puternic".

Băsescu a ținut să precizeze și faptul că PMP este singurul partid din România care și-a inclus în programul politic ca obiectiv de țară unirea României cu Republica Moldova.

"Aici vreau să înțelegeți un lucru, România nu face o favoare Republicii Moldova dacă-și dorește unirea. Și România are nevoie de Republica Moldova la fel cum Republica Moldova are nevoie de România. Este o soluție care rezolvă problemele ambelor țări. Potențialul agricol uriaș pe care-l are Republica Moldova, alăturat la potențialul agricol al României ar face din România a treia țară agricolă a Uniunii Europene. (...) Ca să nu mai vorbim că totuși este extrem de important și pentru securitatea națională ca România să aibă frontiera pe Nistru, și nu pe Prut (...) Deci, să aveți în vedere că nu numai Moldova are nevoie de România, și România are nevoie de Republica Moldova și de cetățenii români din Republica Moldova", a mai declarat președintele PMP.

La finalul întâlnirii, înainte de fotografiile de grup pe care le-a făcut alături de vizitatorii basarabeni, Băsescu a fost întrebat de o tânără din Moldova de ce nu candidează pentru un nou mandat de președinte. "Constituția îmi dă voie la două mandate", a spus liderul PMP.

Precizându-i-se că întrebarea s-a referit la o candidatură a sa în Republica Moldova, Băsescu a spus: "Discutăm altădată. Îmi ajung și mie 10 ani de... Nici România nu e țară ușoară, să știți".

Alături de Traian Băsescu, la întâlnirea cu cetățenii moldoveni din raionul Edineț, din comunele Pancova și Rotunda, au fost prezenți președintele executiv al PMP, Valeriu Steriu, prim-vicepreședintele partidului Cristian Diaconescu și inițiatorul programului "Cunoaște-ți țara !", George Simion, președintele platformei unioniste "Acțiunea 2012".

Acesta din urmă a precizat că prin proiectul început în această vară se intenționează ca 100 de mii de cetățeni moldoveni să vină să viziteze România, pentru a cunoaște țara, cu "bunele și cu relele ei".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ