Băsescu vrea să ia mâncarea de la gura copiilor romi?

Tandemul antagonist al președintelui cu propria sa fiică, în legătură cu minoritatea romă, devine una din constantele paradoxale ale finalului de mandat la Cotroceni, cu care ar fi mai bine să ne obișnuim. Tatăl și fiica par să fi încălecat aceeași bicicletă politică, dar în timp ce unul pedalează ”hăis”, celălalt o face ”cea”. Privite în retrospectivă, declarațiile aproape injurioase ale președintelui sunt de natură a da dureri de cap celui mai apatic consilier de imagine și a se da cap în cap cu declarațiile mezinei europarlamentar, erijată în lipsă de altceva, ca reprezentant al intereselor minorității rome din România în Parlamentul European.

Ultima gafă este de pomină și s-a petrecut după tipic, într-o emisiune televizată. Traian Băsescu se menține cu greu în cadrul unui discurs gândit în ajun și la un moment dat se lasă furat în decor, acolo unde apar și bălăriile devenite o semnătură personală a declarațiilor președintelui. Pornit de la schimbarea structurii de vârstă a populației și de la detaliul alarmant că din ce în ce mai puțini tineri vor trebui să susțină din ce în ce mai mulți pensionari, Traian Băsescu s-a arătat preocupat de trimiterea copiilor romi la școală, cu forța dacă trebuie.

"Un lucru este clar, dacă nu se schimbă tendinţa, şi nu pot fi optimist, trebuie să facem să meargă la şcoală copiii romi şi aş merge până la a sista alocaţia pentru copii dacă nu se duc la şcoală. Dacă se menţine tendinţa, această minoritate va deveni destul de consistentă şi trebuie să fie la fel de instruită ca şi majoritarii. Trebuie făcut ceva", a afirmat Traian Băsescu.

Prima este o temă legitimă, inclusă probabil în discursul prezidențial de o minte lucidă, a doua este contribuția personală a lui Traian Băsescu, eclectică și generatoare de conflict, de natură a leza de data aceasta nu numai minoritatea romă ci și drepturile copilului. O premieră și un record sub același acoperiș, dacă mă întrebați pe mine.

Președintele Traian Băsescu a afirmat, cu subiect și predicat, că scopul scuză mijloacele și trimiterea copiilor romi la școală justifică exceptarea acestora de la alocație. Da, ați citit bine. În țara europeană cu cea mai mică alocație pentru copii, președintele consideră că aceasta ar putea fi condiționată de frecventarea cursurilor școlare. Că domnul președinte nu a auzit de Machiavelli sau că nu-l poate asimila, nu mă mai miră. Ce mă vexează însă este că Traian Băsescu nu își identifică un minim elementar de empatie necesară pentru a realiza că ajungi să pedepsești niște minori fără vină pentru decizia adulților și că, uneori, când ești muritor de foame, poți fi mult mai interesat de ultimul codru de pâine decât de tabelul lui Mendeleev.

Într-o țară mai vestică, un asemenea președinte ar ajunge somat să nu mai vorbească neasistat de consilieri. Este drept, însă, că Traian Băsescu nu ar ajunge niciodată președinte acolo... Pentru că în democrațiile occidentale se știe că dacă vrei să-l convingi pe om să-și schimbe radical obiceiurile, nu-i iei puținul pe care îl are ci îi oferi ceva în plus.

Revenind de unde am pornit, cât de serioase sunt atunci luările de poziție ale Elenei Băsescu, în favoarea minorității rome? Vom asista la un conflict între generații în familia Băsescu sau este vorba de un hiatus comunicațional? De unde apare acest tango șchiop în care tată și fiică își dau cu stângul în dreptul?

Cetățenii români ce să înțeleagă? Că legătura dintre tată și fiică a fost pusă la încercare de distanța prea mare? Că fiica nu-și sună tatăl sau că acesta abia se familiarizează cu Facebook și nu a ajuns deocamdată la Skype și Viber? Cred că realitatea este mult mai simplă. Viitorul politic înjghebat cum-necum pentru odrasla prezidențială s-a vrut de dreapta. Din păcate și cum s-a văzut, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg și domnișoara europarlamentar riscă să rămână în curând fără o cauză politică credibilă atât în țară cât și peste hotare. Din această perspectivă trebuiesc privite și recentele sale luări de poziție, în problemele minorității rome. Există în acestea tot atâta preocupare sinceră pentru problemele unei minorități defavorizate câtă disciplină se mai regăsește în discursul politic al președintelui.