Beijing Automotive Group vrea să cumpere trei branduri medii europene
Beijing Automotive Group urmăreşte trei producători auto europeni de dimensiuni medii ca posibile ţinte de preluare, pentru dezvoltarea afacerilor internaţionale, relatează Bloomberg.
Preşedintele noii divizii internaţionale a grupului, BAIC International Development, Dong Haiyang, a declarat că băncile de investiţii au identificat trei producători auto de dimensiuni medii, cu "imagine bună a brandului" în Europa."Dorim că achiziţionăm astfel de branduri medii în Europa, în timp ce economia are probleme, astfel încât să le folosim unităţile de producţie ca bază de extindere în regiune", a arătat Dong într-o conferinţă de presă.
Beijing Auto construieşte vehicule în China în colaborare cu Daimler şi Hyundai Motor. Producătorul auto chinez intenţionează să obţină în străinătate un profit de 2,5 miliarde de yuani (408 milioane dolari), cu o ţintă de vânzări de 400.000 de unităţi, până în 2020.
Compania intenţionează ca până în 2025 să ajungă de fabrice vehicule "de clasă mondială". Beijing Auto l-a angajat un designer al Ferrari, Leonardo Fioravanti, pentru a creşte atractivitatea brandului.
Sedanul Senova al Beijing Auto a fost dezvoltat folosind tehnologie cumpărată de la Saab în 2009."Vom face tot posibilul să explorăm pieţele externe. Înfiinţarea diviziei internaţionale ne aduce în faţa unui nou prag istoric", a declarat preşedintele Beijing Auto, Xu Heyi.
BAIC International Development va fi însărcinată cu achiziţiile străine şi investiţii, precum şi cu creşterea vânzărilor de vehicule şi componente pe pieţele externe. Beijing Auto se alătură astfel SAIC Motor şi Great Wall Motor în căutarea unor noi pieţe, odată cu intensificarea concurenţei în China.
SAIC deţine MG Motor din Marea Britanie, care asamblează maşini în Longbridge, Anglia. Great Wall Motor a inaugurat o fabrică în Bulgaria în februarie 2012.
Beijing Auto vrea să se listeze în acest an la bursa din Hong Kong, pentru susţinerea strategiei de creştere a vânzărilor cu peste 70% până în 2015, de la o ţintă de 2,1 milioane de vehicule în acest an.