Beneficiile României în urma relaţiilor dintre Prințul Charles şi Guvernul României

| 04 iun, 2013

Moştenitorul coroanei Marii Britanii, un cunoscut militant pentru agricultura ecologică, a fost de acord cu propunerea ministrului Mediului, Rovana Plumb, de a promova frumuseţile şi tradiţiile României în interiorul, dar şi în afara ţării.

În ultimul timp tot mai mulţi străini sunt atraşi de România, de tradiţiile şi frumuseţile care se găsesc în țara noastră. De la preşedinţi și ambasadori, până la artiștii care vizitează România, toţi au avut cuvinte de laudă faţă de statul român. Modul în care aceştia vorbesc de România ar trebui să ne facă mândri că suntem români.

Una dintre personalităţile care a făcut din vizita în România un obicei este şi Prințul Charles al Marii Britanii. Acesta a ajuns ca în ultimii anii să militeze pentru România în ieşirile sale publice, în interviuri și declaraţii. Ba mai mult, Alteţa Regală a achiziţionat o serie de imobile în România unde în fiecare primăvară vine şi stă câteva zile.

Prințul Charles nu a fost indiferent faţă de lucrurile pe care le-a găsit în România, el implicându-se în diverse programe care au vizat conservarea monumentelor istorice. În acest sens s-a alăturat unui program de reabilitare a mai multor sate săseşti întemeiate în Transilvania în secolul al XII-lea, multe dintre clădiri făcând parte din patrimoniul UNESCO.

Vizitele continue ale prințului de Wales în România nu au trecut neobservate de autorităţile de la București. Încă din vara anului trecut premierul Victor Ponta a avut o primă întâlnire cu Alteţa Sa la Palatul Victoria, ocazie cu care au discutat despre relaţiile României cu Marea Britanie.

Săptămâna aceasta moştenitorul tronului Marii Britanii a fost din nou primit de premierul Victor Ponta. Cu acest prilej ministrul Mediului, Rovana Plumb, i-a vorbit prințului despre intenţia instituţiei pe care o conduce de a derula în viitor mai multe proiecte de mediu, adresându-i totodată şi invitaţia Alteţei Sale de a se alătura acestor demersuri.

Moştenitorul coroanei Marii Britanii, un cunoscut militant pentru agricultura ecologică, a fost de acord cu propunerea ministrului Mediului. Prin implicarea sa în proiectele derulate de Guvernul României se urmăreşte promovarea frumuseţilor şi tradiţiilor României în interiorul, dar şi în afara ţării. Implicarea Prințului Charles în aceste proiecte atrage atenţia opiniei publice de la nivel naţional, dar mai ales internaţional, dată fiind notorietate acestuia, dar şi importanța Casei Regale Britanice.

O altă dovadă a promovării de către Prințul Charles a statului român în context internaţional este şi invitaţia pe care moştenitorul coroanei britanice i-a adresat-o Dacianei Sârbu, europarlamentar român, de a participa la Forumul de la Langenburg, care s-a desfăşurat pe tema securităţii alimentare.

Întărirea legăturilor cu Casa Regală Britanică sunt în beneficiul României în special în urma reacțiilor negative venite din partea unor politicieni britanici cu privire la imigranţii români. Alăturarea imaginii prințului de Wales de proiectele pe care România le desfăşoară vor duce la o ameliorare a valului de critici aduse la adresa statutului român.

De asemenea, promovarea României în mediul anglo-saxon poate crește numărul de turişti pe care România îi atrage. Prin documentarele la care a luat parte şi în care descria România, prințul a făcut ca imaginea României văzută prin ochii unei figuri regale să fie diferită faţă de percepţia pe care unii cetăţeni străini o au.

Pentru România, promovarea de către o personalitate precum Prințul Charles aduce o serie de beneficii: imaginea statului se îmbunătăţeşte, se pot crea parteneriate, iar interesele României vor fi promovate de către o figură recunoscută la nivel internaţional.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ