BERD vrea să investească în România 600 milioane de euro în 2014

| 07 noi, 2013

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare intenţionează să investească în România 600 milioane de euro (810 milioane de dolari) în 2014, dar este posibil să ajungă la nivelul investit în acest an, pentru a sprijini industria energetică şi cea bancară.

Anul trecut, BERD a investit în România 612 milioane de euro, ca parte a celor 6,4 miliarde de euro cheltuiţi aici din anii '90, a declarat miercuri la Bucureşti directorul BERD România, James Hyslop, conform Bloomberg, citat de Agerpres.

"Am avut un an foarte important în România şi încă avem câteva proiecte importante de finalizat. Preconizez că, dacă am avut 600 milioane de euro anul trecut, vom avea aceeaşi sumă anul acesta şi ar trebui să avem 400-500-600 milioane de euro anul viitor", a subliniat directorul BERD.

România este al patrulea mare beneficiar al fondurilor BERD, după Rusia, Polonia şi Ucraina. În ultimii cinci ani, banca a împrumutat României trei miliarde de euro pentru a sprijini transformarea dintr-un stat fost comunist într-o democraţie cu o economie de piaţă, a declarat James Hyslop.

Acesta a apreciat că BERD, care a achiziţionat săptămâna trecută o participaţie de 1,9% în Romgaz prin cea mai mare ofertă publică iniţială derulată vreodată în România, ar putea participa şi la alte vânzări de active planificate de Guvern.

Până în iunie, România intenţionează să vândă 15% din acţiunile Hidroelectrica SA şi o participaţie majoritară în Electrica SA. În 2004, BERD a achiziţionat 2% din OMV Petrom SA.

"Romgaz a fost o speţă pentru viitoarele listări din 2014. Există dominaţia statului în sectorul energiei, astfel încât este extrem de important să crească participarea sectorului privat în aceste active energetice de bază", a afirmat oficialul BERD.

Conform planului BERD de sprijinire a dezvoltării pieţelor locale de capital, banca caută în mod activ să ajute companiile să se finanţeze singure prin vânzarea de obligaţiuni, a explicat James Hyslop. Raiffeisen Bank România SA şi UniCredit Ţiriac Bank SA au atras deja fonduri de 775 milioane de lei (236 milioane de dolari), inclusiv de la BERD, prin două vânzări de obligaţiuni în acest an

BERD a furnizat Raiffeisen 56,3 milioane de lei prin vânzarea de obligaţiuni şi 110 milioane de lei către UniCredit, de asemenea a aranjat un împrumut sindicalizat de 225 milioane de euro pentru divizia locală a Cosmote Mobile Telecommunications SA, pentru dezvoltarea serviciilor 4G.

BERD, deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, susţine dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei. De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ 6,2 miliarde euro în peste 330 de proiecte în România, mobilizând pentru aceste proiecte peste 12 miliarde euro din alte surse de finanţare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ