Bicicliştii i-au călcat pe ecologişti

Aproximativ 5.000 de biciclişti au participat, sâmbătă, timp de câteva ore, la un marş de protest în Capitală, cerând amenajarea pistelor speciale pe carosabil, dar şi demisia primarului Sorin Oprescu, circulaţia auto fiind restricţionată pe traseul lor. Participanţii la marş s-au strâns de la ora 14.00 la intrarea din Piaţa Charles de Gaulle în Parcul Herăstrău, având ca destinaţie Parcul Tineretului. Traseul bicicliştilor a inclus şi înconjurul Palatului Parlamentului, cei care au dorit alăturându-se astfel protestatarilor faţă de proiectul de la Roşia Montană. Protestatarii au format un lanţ uman în jurul clădirii Parlamentului.

Protestele derulate în Capitală, dar şi în ţară, demonstrează, de fapt, mai multe ipoteze. În primul rând, vorbim despre eterogenitatea revendicărilor. În al doilea rând, nu există un corp comun de cerinţe, ci mai degrabă de protestatari de serviciu. Dacă sunt pasionat de plimbările cu bicicleta, nu înseamnă că sunt în mod automat un opozant al proiectului de la Roşia Montană. Şi nici viceversa. Ceea ce arată, în cele din urmă, că vorbim despre minorităţi zgomotoase care se organizează pe reţelele sociale de dragul de a protesta. Elocvent este că toate aceste mişcări sunt organizate exclusiv în weekend-uri, ceea ce arată că protestatarii nu au în mod necesar convingere atunci când îşi susţin acţiunile, ci folosesc timpul liber pentru a se exprima în stradă.

Libertatea protestului este garantată în orice democraţie. Însă, spre deosebire de statele în care oamenii ies în stradă din convingere, în România se afirmă o nouă tagmă, aceea a protestatarilor care manifestă de dragul unui activism greşit înţeles.

De aceea, o asemenea dinamică a protestului susţinut de critici de serviciu, manipulaţi probabil din zona unor grupuri de interese, va consemna o decredibilizare a mişcărilor. Fiindcă nu este de lepădat cine, cum şi de ce protestează, aceastea fiind întrebări fundamentale la care o mişcare de protest trebuie să răspundă adecvat pentru a fi legitimată în spaţiul public. În acest context, devine evident că suprapunerea şi congruenţa protestelor nu este întâmplătoare. În spatele tuturor mişcărilor de stradă din ultima perioadă sunt aceeași oameni – cei mai multi biciclişti au fost şi la Palatul Parlamentului.

Decredibilizarea societăţii civile este un fenomen riscant pentru orice societate democratică. Din păcate, acest risc există şi nu poate fi pus între paranteze. Fiindcă politizarea ONG-urilor, fenomen cu care pare că ne confruntăm într-un registru tot mai pregnant, nu numai că nu ajută la însănătoşirea şi consolidarea democraţiei din România, dar riscă să destrucureze eforturile prin care societatea civilă şi-a câştigat statutul de „paznic” al României democrate.

De aici şi concluzia logică. Pare să ne confruntăm, pe lângă extremism, şi cu tot mai mulţi protestari de serviciu. Cel mai probabil, mişcările de stradă vor cerne protestatarii care militează pentru o cauză din proprie convingere de cei care critică regimul pentru că aşa li s-a spus şi pentru că au fost „stimulaţi” din exterior să mimeze un fals activism. Este un test pe care societatea civilă va trebui să-l treacă singură pentru a nu-şi pierde credibilitatea.