Biden şi Netanyahu discută despre potenţiale pauze tactice în loviturile asupra Gazei
Preşedintele Statelor Unite Joe Biden şi prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu au discutat despre potenţiale pauze tactice în loviturile asupra Gaza din motive umanitare şi posibile eliberări de ostatici în timpul unor convorbiri luni, potrivit unui purtător de cuvânt, citat de Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe John Kirby a declarat că guvernele SUA şi Israelului vor continua să fie în contact cu privire la astfel de pauze temporare şi că Biden şi Netanyahu au convenit să continue discuţiile în zilele următoare.
Aceste conversaţii intervin pe măsură ce mai mulţi americani sunt aşteptaţi să iasă din Fâşia Gaza luni şi în timp ce mai mult ajutor intră în teritoriu, a spus Kirby. Biden şi Netanyahu au discutat şi despre situaţia din Cisiordania.
Kirby a declarat reporterilor că în Gaza nu ajunge suficient ajutor, adăugând că mai puţin de 30 de camioane de ajutoare au intrat în Gaza în ultimele 24 de ore.
Casa Albă susţine că o încetare generală a focului ar fi un pas adecvat.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x