Bilanț DNA: Peste 1270 de inculpaţi în 2016 pentru fapte de corupţie la nivel înalt şi mediu
Laura Codruţa Kovesi a prezentat, joi, bilanţul activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe anul trecut, în prezenţa preşedintelui ţării, ministrului interimar al Justiţiei, procurorului general al României, procurorului-sef
Peste 1270 de inculpaţi au fost trimişi în judecată anul trecut pentru fapte de corupţie la nivel înalt şi mediu. Printre aceştia - 3 miniştri, 6 sentori, 11 deputaţi, peste 40 de primari, 60 de magistraţi şi peste 20 de directori de companii naţionale, a anunţat procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, la prezentarea bilanţului activităţii pe 2016.
Şefa DNA a spus că procurorii anticorupţie au identificat anul trecut cazuri în care au fost achiziţionate produse la preţuri supraevaluate între 50% şi 800%, în timp ce în sănătate, statul a plătit pentru echipamente medicale preţuri mai mari cu 50 sau 60% faţă de preţul real. Mai mult, în 2016, procurorii DNA au pus sechestru în valoare de peste 660 milioane euro, o creştere cu 72% faţă de anul precedent.
"Nu credem că sunt necesare modificări ale legislaţiei care pot influenţa eficienţa investigaţiilor anticorupţie. Nu credem că sunt necesare dezincriminări ale unor infracţiuni care cauzează pagube de sute de milioane de euro anual. Nu credem că sunt necesare modificări ce aduc atingere statutului şi independenţei magistraţilor. Dar, în aceste zile, am simţit cu toţii că facem parte dintr-un sistem judiciar responsabil şi matur, când a existat o voce unitară a justiţiei, care a respins astfel de modificări", a mai spus Kovesi, la bilanţul DNA, făcând trimitere la încercările Executivului de a modifica Codurile penale prin ordonanţă de urgenţă.
Declaraţii Laura Codruţa Kovesi:
- În această luptă am avut alături de noi cel mai important aliat: cetăţenii României. Sunt mii şi mii de oameni care vor o societate clădită pe corectitudine şi respect. Pentru a avea o Românie mai puţin coruptă, noi, toţi din sală trebuie să ne dorim acelaşi lucru: ne-am dorit şi ne dorim să combatem corupţia. Însă nu este suficient. Eforturile trebuie susţinute de stabilitatea cadrului legislativ şi instituţional. În România, multă lume declară că susţine lupta anticorupţie, însă am văzut cu toţii cât de mult contează stabilitatea legislaţiei, cât de repede pot fi anulate şi munca întregului sistem de justiţie, nu doar a procurorilor DNA
- 2016 a fost un an dificil, caracterizat prin provocări legislative, atacuri fără precedent la adresa activităţii şi a procurorilor DNA. Cu toate acestea, datele statistice arată o creştere a eficienţei activităţii DNA. Au fost trimşi în judecată peste 1270 de inculpaţi pentru fapte de corupţie la nivel înalt şi mediu: printre aceştia -3 miniştri, 6 sentori, 11 deputaţi, peste 40 de primari, 60 de magistraţi şi peste 20 de directori de companii naţionale
- Rezultatele noastre demonstrează că, în lipsa unor măsuri clare de prevenire, corupţia în instituţiile publice s-au manifestat prin aceleaşi acţiuni repetitive. Prin urmare, investigaţiile penale trebuie dublate de măsuri preventive. Dacă celelalte instituţii ale statului nu schimbă unele proceduri, nu introduc mecanisme de prevenire şi control atunci cetăţenii vor fi în continuare afectaţi de coruţie
- Există o largă dezbatere în societate despre abuzul în serviciu. CCR nu a dezincriminat abuzul în serviciu. Infracţiunea de abuz în serviciu nu a fost declarată neconstiuţională aşa cum se acreditează acum intens această idee: a fost declarată constituţională în măsura în care prin sintagma "în mod defectuos" se înţelege "cu încălcarea legii". Instanţele de judecată a aplicat această decizie interpretativă, iar din iunie 2016 au fost 71 de persoane condamnate pentru abuz în serviciu pentru că au încălcat legea, 15 persoane au fost achitate, reţinându-se că au încălcat doar hotărâri de guvern, regulamente sau ordine interne. Aceste 15 persoane au fost trimise în judecată anterior pronunţării deciziei CCR
- Există vulnerabilităţi majore ale sistemului de achiziţii publice. Atribuirea contractelor sau plăţile aferente contractelor este condiţionată frecvent de primirea unor sume de bani. Se fac, uneori, plăţi pentru lucrări neefectuate sau statul plăteşte un preţ mai mare pentru unele produse ori servicii, se achiziţionează frecvent produse inutile sau aparatură care nu poate fi instalată şi utilizată, se achiziţionează lucrări a căror execuţie nu poate fi verificată şi cuantificată. Procurorii dovedesc de fiecare dată că nu este vorba de simple greşeli, ci de abuzuri care, cel mai des, maschează o mită sau un folos. Cât timp planificarea achiziţiilor publice nu va fi transparentă se va folosi bugetul pentru achiziţii supraevaluate şi plăţi pentru lucrări neefectuate. Multe dintre acestea se fac cu încălcarea legislaţiei secundare, ceea ce lasă societatea neapărată în faţa unor astfel de practici după decizia CCR de anul trecut.
- Procurorii DNA au identificat cazuri în care au fost achiziţionate produse la preţuri supraevaluate între 50% şi 800%. Poate greşi cineva un preţ de achiziţie cu 800%? Pentru infrastructură sau construcţii statul plăteşte, de cele mai multe ori, preţul lucrării dublu. În cazul imobilelor retrocedate ilegal, preţul plătiti în pus de stat a fost şi de 10 ori mai mare decât preţul real. Vorbim aici de oportunitatea unei decizii?
- În sănătate, statul a plătit pentru echipamente medicale preţuri mai mari cu 50 sau 60% faţă de preţul real. Procentul comisioanelor ilegale identificat de procurorii DNA este cuprins între 10-20% din valoarea contractelor din sănătate. Corupţia în sănătate nu înseamnă numai sumele de bani date de pacienţi medicilor. Anul 2016 a adus investigaţii importante privind achiziţiile de medicamane şi substanţe medicale, echipamente şi aparatură medicală, construcţia sau renovarea unor unităţi medicale, repartizarea bugetelor către spitale sau punerea pe piaţă a unor medicamente. Dorim ca fapte ce pun în pericol sănătatea publică să fie sancţionate doar ca erori administrative? Noi suntem procurori, noi doar aplicăm legea. Bună-rea, legea o face societatea, prin organele sale reprezentative. Noi doar ne dorim să fim consultaţi în mod real cu privire la modificările legislative care ne privesc activitatea.
- Nu credem că sunt necesare modificări ale legislaţiei care pot influenţa eficienţa investigaţiilor anticorupţie. Nu credem că sunt necesare dezincriminări ale unor infracţiuni care cauzează pagube de sute de milioane de euro anual. Nu credem că sunt necesare modificări ce aduc atingere statutului şi independenţei magistraţilor. Dar, în aceste zile, am simţit cu toţii că facem parte dintr-un sistem judiciar responsabil şi matur, când a existat o voce unitară a justiţiei, care a respins astfel de modificări
- Recuperarea produselor infracţiunii a fost o componentă importantă în 2016. Au fost luate măsuri asiguratorii de peste 660 milioane euro, o creştere substanţială cu 72% de anul precedent. Niciun infractor nu trebuie să se simtă în siguranţă indiferent de unde şi-a ascuns banii. Am reuşit să sechestrăm 2 proprietări în Franţa şi 2 imobile în Spania (...) peste 870 de inculpaţi trimişi în judecată de DNA. Soluţiile pronunţate de instanţă au confirmat eforturile procurorilor DNA. Ne preocupă în continuare creşterea standardelor de calitate
- În România, justiţia este funcţională, iar rostul procesului penal este aflarea adevărului. Durata de soluţionare a cauzelor penale a crescut sonsiderabil - un procuror DNA are în medie peste 100 de dosare de soluţionat în acelaşi timp. Este motivul pentru care uneori soluţionăm cauze vechi.
- Sistemul de justiţie s-a confruntat cu atacuri. Noi suntem magistraţi şi am răspuns în limitele acestui statut, cu instrumentele instituţionale pe care le avem la îndemână. Am sesizat CSM. Respectăm libertatea de opinie, însă considerăm că nu trebuie neglijat fenomenul informaţiilor false, care afectează credibilitatea sistemului de justiţie
- Suntem procurori şi am depus un jurământ: să respectăm legea, indiferent dacă suntem lăudaţi sau criticaţi. Legea ni se aplică şi nouă. Un procuror nu falsifică dosare, nu falsifică probe, nu are o agendă ascunsă, nu face jocuri politice. Alţi magistraţi, judecătorii vin şi controlează munca procurorilor. Cetăţenii trebuie să ştie că actele unui procuror sunt verificate, aprobate sau respinse de judecători
- Noi suntem DNA. Dezbaterea despre corupţie a fost mai puternică în ultima perioadă, mai puternică decât niciodată. Legea este astăzi mai puternică în România, ceea ce face ca România să fie mai puternică.