Bilet rupt spre normalitate

Ne-am alipit prin referendum la Uniunea Europeană, dar ne purtăm ca-n Transnistria. Avem legi, reguli, teorii europene, dar când e să le aplicăm și să ni se întâmple ceva bun, începem să ne dăm în cap și să furăm unul de la altul, fără să conștientizăm că cel mai mare dușman al nostru nu vine de afară, ci dintre noi.

Poate o să pară exagerată comparația, dar despre asta e vorba. Am vrut în UE ca să trăim bine ca ei, unde confortul și normalul sunt atât de naturale. Urmărim acum imagini din Chișinău, Sevastopol, Simferopol sau alte orașe răscolite de lăcomia imperialistă a Rusiei și, dincolo de drama prin care trec oamenii, nu ne reținem un gând, „ia uite, parcă-i Bucureștiul acum 15-20 de ani, cu clădirile alea gri, mașini puține și autobuze sovietice”.

Așa-i, Bucureștiul nu mai este un oraș gri, a devenit un oraș spoit cu civilizație, care mimează europenismul. Avem clădiri cu luminițe, sufocant de multe mașini și autobuze cu stemă nemțească. Arată, pe alocuri, ca orașele din Occident pe unde ne plimbăm cu buletinul și de unde ne întoarcem „ai văzut cum e la ăia? ai văzut cum merg toate? ai văzut ce simplu funcționează? ai văzut că poți să-ți iei un bilet și să mergi cu ce vrei tu, autobuz, metrou, tramvai?”.

Ei bine, și la noi se putea până acum două zile. Binele a durat doi ani și am așteptat zece să se întâmple. Acum, am revenit la normalitatea noastră: nu mai există bilete de călătorie comune RATB - Metrorex.

(Scurt istoric: Problema unificării cartelelor de călătorie RATB - metrou se pune de prin 2001-2002, însă conflictele politice dintre primar și Consiliul General au împiedicat să se realizeze acest proiect. El a devenit realitate abia în noiembrie 2012, când s-au emis primele bilete unice metrou - RATB. De două zile, Metrorex a suspendat contractul, pentru că RATB, care încasa banii pe cartele, a „uitat” să vireze mai departe partea cuvenită metroului. Într-un an, 2013, s-a acumulat o datorie de 20 de milioane de lei, adică nu tocmai mărunțiș, dacă ne raportăm la două societăți care trăiesc aproape exclusiv din subvenții și chiar și așa generează pierderi. )

De ce e așa de important amănuntul ăsta, o cartelă de autobuz-metrou, într-un context geopolitic în care Merkel, Obama și ONU nu-i pot ține piept judokanului Putin? Pentru că ne ajută să vedem cât de departe am ajuns de Chișinău și cât de aproape de Viena. Ne ajută să vedem că oamenii aleși de noi să ne slujească au ținut tramvaiul 10 ani în stație. Iar când i-au dat drumul, au venit alții, numiți de primii să ne servească pe banii noștri, și ne-au coborât între stații.

Asta e, poate nu ni se potrivește normalitatea.