Bine, Victore! Și la mai mare!

Să privim de pildă spre conflictul politic de anul trecut, spre apogeul căruia nimeni nu ar fi crezut că mai există și o altă cale de aceea a escaladării conflictului, o escaladare ghidată abil de adversari spre partenerii externi.

Ce șanse ar fi avut România într-un conflict diplomatic de durată chiar cu aceia de la care așteaptă un sprijin consistent, vă las pe voi să ghiciți... Până la urmă să ai inspirația unei alianțe politice, nu este chiar atât de ieșit din comun, dar să-ți folosești intuiția politică pentru a o salva de atâtea ori, este chiar remarcabil.

Victor Ponta, fost sportiv, a știut mereu să puncteze și să-și elaboreze o strategie de durată. De asemenea are un rol important și pentru că România a redevenit într-un răstimp incredibil de scurt un partener de încredere, nu numai militar ci și economic, pentru aliații săi.

Din punct de vedere al politicii externe este, fără exagerare, o realizare de-a dreptul miraculoasă, atât de surprinzătoare – dacă ar fi să ne gândim la revirimentul cu Germania – încât i-a atras pe abilii adversari de anul trecut într-o capcană urâtă.

Nu mulți analiști politici ar fi putut intui în vara lui 2012 că peste un an vor fi emise critici anti-germane tocmai dinspre Palatul Cotroceni. Oricine ar face o scurtă retrospectivă a măsurilor luate de Victor Ponta în mandatul de premier și a seriei de succese politice şi electorale, va fi nevoit să admită că premierul este un politician cu putere de muncă și cu stomac de tablă.

Rezumând însă peste un an de guvernare, cel mai important detaliu ne apare acela că USL mai există și azi, iar faptul acesta i se datorează în mare parte lui Victor Ponta. Chiar cine ar fi crezut asta, din partea celui mai tânăr președinte al colosului social-democrat, suspectat de critici la preluarea funcției că nu va reuși nici măcar disciplinarea colegilor mai turbulenți?