Birchall: România-una dintre țările cele mai dezvoltate în domeniul securității cibernetice

| 11 oct, 21:44

Deputatul PSD Ana Birchall a susținut că România este în momentul de față una dintre țările cele mai bine dezvoltate în domeniul securității cibernetice, subliniind că acest trend trebuie menținut și dezvoltat la maximum și în viitor.

"România este în momentul de față una dintre țările cele mai bine dezvoltate în domeniul securității cibernetice, un trend pe care trebuie să îl menținem și dezvoltăm la maximum și în viitor. În fața procesului de modernizare și adaptare continuă la contextul extern și la noutățile pe care acesta le aduce, România trebuie să răspundă într-o manieră activă atât la provocările convenționale, cât și la cele emergente, asimetrice sau din sfera războiului hibrid, a căror dezvoltare dinamică impune nu doar grade sporite de atenție și de conștientizare, dar și măsuri care să creeze instrumentele necesare", a declarat deputatul social-democrat Ana Birchall în plenul Camerei Deputaților, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Deputatul PSD a arătat că a susținut în mod constant și la toate nivelurile necesitatea consolidării securității cibernetice, inclusiv în timpul mandatului de ministru delegat pentru Afaceri Europene, atât referitor la cooperarea constantă dintre sectorul public și cel privat, dar și la necesitatea implementării, la nivel național, a unor standarde minimale procedurale și de securitate pentru infrastructurile cibernetice.

"România are un istoric bogat ca actor relevant în plan european și internațional în domeniul securității cibernetice, beneficiind de un cadru strategic în domeniul securității cibernetice care stabilește liniile directoare pentru instituțiile implicate în asigurarea infrastructurii cibernetice de interes național împotriva amenințărilor provenite din spațiul virtual", a afirmat Birchall.

Deputatul PSD a punctat nevoia de a include securitatea cibernetică în rândul priorităților președinției române a Consiliului UE în primul semestru al anului 2019.

"O conduită responsabilă presupune adaptarea continuă la schimbările apărute și o cooperare continuă la toate nivelurile, de la cel interstatal, la cel național. Într-o societate din ce în ce mai interconectată sub influența globalizării, avem nevoie să putem înțelege și controla avansul tehnologic, nu să permitem ca acesta să devină o armă împotriva noastră", a mai precizat Ana Birchall.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ