Birchall: Încurajăm o implicare activă a mediului de afaceri în dezbaterile și în dialogul formal cu instituțiile publice

| 03 mar, 10:18

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a declarat că se încurajează o implicare cât mai activă a mediului de afaceri atât în dezbaterile publice, cât și în dialogul formal cu instituțiile publice, în vederea identificării celor mai bune soluții și proiecte pentru susținerea cât mai eficientă a intereselor României pe plan european.

Ana Birchall a primit joi o delegație a Uniunii Naționale a Patronatului Român.

Potrivit unui comunicat al MAE, transmis vineri AGERPRES, cele două părți au dezbătut teme de actualitate de pe agenda europeană, evidențiind contextul actual complicat, marcat de numeroase provocări, care trebuie gestionate eficient și pragmatic, în beneficiul cetățenilor europeni și al proiectului european în ansamblu.

În acest context, părțile au convenit asupra unui dialog consolidat și a unui schimb de expertiză continuu pe dosare specifice aflate pe agenda europeană, precum implicațiile Brexit asupra mediului de afaceri, Directiva 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, Strategia Europa 2020, Cadrul financiar multianual post-2020 sau Strategia UE pentru Regiunea Dunării.

De asemenea, a fost discutat subiectul pregătirilor pentru preluarea de către România a Președinției Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019.

"Ministrul delegat pentru Afaceri Europene s-a referit la proiectul Președinției ca la un proiect major de țară, care trebuie abordat cu responsabilitate și implicare. Guvernul României va fi în prima linie, dar pentru a avea o Președinție de succes este necesar un efort convergent al întregii societăți — instituții publice, mediul de afaceri, societatea civilă, mediul academic, etc.", se precizează în comunicat.

Un punct important în cadrul discuțiilor s-a referit la posibilitățile de colaborare pe care perspectiva preluării de către România a Președinției Consiliului UE le oferă mediului de afaceri, atât sub aspectul contractării unor servicii profesionale, cât și al contribuțiilor tematice și al susținerii pe care reprezentanții mediului de afaceri le pot aduce în cadrul acestui proiect.

"Urmărim o colaborare deschisă, constructivă, care să permită identificarea cu responsabilitate și asumarea punctelor noastre comune, a priorităților sectoriale, a oportunităților de dezvoltare, pentru a le putea ulterior promova și valorifica de o manieră cât mai extinsă", a declarat Ana Birchall.

În acest sens, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a agreat propunerea înaintată de Uniunea Națională a Patronatului Român privind constituirea unui grup de lucru cu reprezentanți ai ambelor părți, care să aibă drept principal obiectiv consolidarea coordonării și a dialogului, atât cu privire la evaluarea dosarelor importante ale agendei europene, cât și la pregătirea Președinției române a Consiliului UE, se mai arată în comunicatul MAE.

Tag-uri: Anna Birchall
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ