Black Friday 2013: Reducerile din "vinerea neagră" vin mai devreme cu o săptămână

| 18 noi, 2013

Magazinele din România au furat startul şi au devansat vinerea neagră cu o săptămână mai devreme. Retailerii autohtoni au importat tradiţia marilor reduceri denumită BLACK FRIDAY sau VINEREA NEAGRĂ, care are loc în ultima vineri din luna noiembrie, însă anul acesta multe magazine din România au anunţat începerea reducerilor cu o săptămână mai devreme.

Retailerul Flanco anunţă că reducerile de BLACK FRIDAY 2013 vor avea loc în zilele de 22, 23 şi 24 noiembrie. Şi Oktal.ro anunţă reduceri de Black Friday 2013 din 22 noiembrie, iar laptopurile de ultimă generaţie şi tabletele vor fi vedetele de sezon, notează RomâniaTV.net.

Magazinul online electroIT emag.ro şi retailerul Flanco anticipează în perioada campaniei Black Friday vânzări de 41 milioane de euro, în creştere cu 52% faţă de evenimentul similar din 2012. Şi Evomag le promite celor care se abonează la newsletter că vor primi cu o oră mai devreme newsletterul de Black Friday 2013.

Pentru al doilea an consecutiv, QuickMobile intră în cursa reducerilor de Black Friday pentru al doilea an consecutiv, pregătind discounturi de pana la 99% la 90% din telefoane, accesorii, tablete si servicii.

Şi Carrefour pregăteşte reduceri de Black Friday. Hipermarketurile Carrefour anunţă oferte precum mașină de spălat 1.000 rotații per minut la doar 499 RON, laptop la doar 899 RON, frigider la doar 499 RON, aspirator 2000W la doar 199 RON.

Domo anunță pentru reduceri pentru Black Friday de până la 50% la mai multe categorii de produse, informează un comunicat al companiei. Cumpărătorii vor avea la dispoziție, la reduceri, peste 8.000 de produse, inclusiv modele disponibile exclusiv în magazinele Domo. "Ne așteptăm la vânzări de până la 8-9 ori mai mari faţă de media unei luni normale. Tocmai de aceea am făcut din timp toate pregătirile ca să le putem oferi clienților noștri atât produsul dorit la un preț redus, cât și cea mai bună experienţă de cumpărare de Black Friday la Domo. Am suplimentat suprafaţa de depozitare cu peste 2.500 de m2, am crescut cu 50% numărul personalului și am încheiat contracte cu firme premium de curierat pentru onorarea comenzilor online”- a declarat Ligia Roşu, Marketing Manager Domo.

Retailerul suedez de mobilă IKEA va organiza pentru prima dată în România campania Black Friday. La magazinul din Băneasa reducerile vor fi de până la 50% timp de trei zile.


loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ