Blaga: Dacă am fi vrut să trecem moțiunea, o treceam. Nu vrem să ajungem oricum la putere

| 30 sep, 08:29

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, marți seară, la Realitatea TV, că dacă PNL ar fi vrut să treacă moțiunea, ar fi realizat acest lucru, însă nu a dorit să promită funcții și, în viziunea sa, oricum a reușit să dea "un semnal de alarmă". În acest sens, Blaga a punctat că "moțiunea a avut și rolul de a limpezi apele", anunțând că PNL va repeta demersul de demitere a cabinetului condus de premierul Victor Ponta în primăvară.

"Speram că moțiunea o să treacă. Am crezut că măcar în ceasul al 12-lea o parte din cei care susțin Guvernul își vor da seama de cât de rău fac României susținând în continuare pe acest premier, în funcția pe care o are. Moțiunea a avut și rolul de a limpezi apele, am văzut cine îl sprijină în continuare pe Victor Ponta", a declarat Vasile Blaga.

Deși a afirmat că nu a purtat negocieri cu partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, cu cel condus de Mircea Geoană, PSRO, iar în urma discuțiilor cu UNPR nu a ajuns la un compromis, Blaga subliniază că PNL a făcut "negocierile cu cea mai bună credință, în interesul României".

"Sunt și alte motive de a negocia. Nu am vrut și nu vrem să ajungem oricum la putere. Noi avem un program de guvernare, discutat si cu partenerii sociali și cu membrii Academiei, puteam ralia în jurul lui alte forțe politice, trecând direct și abrupt la a împărți funcții. Nu am discutat cu domnul Tăriceanu. Cu Oprea, foarte simplu. I-am prezentat poziția noastră, că nu mai vedem nicio șansă ca România să poată fi condusă de către acest premier. Dânsul și-a spus punctul său de vedere că îl susține, în continuare, pe Victor Ponta și asta a fost", a adăugat Blaga.

În acest context, copreședintele PNL a lăsat să se înțeleagă că moțiunea de cenzură nu a trecut întrucât liberalii nu au vrut să promită funcții și ministere și pentru că nu își doresc să ajungă 'oricum' la putere.

"Pur și simplu puteai ceda orice, să faci rabat de la orice, ceea ce nu e cazul, ca să poți să ajungi la putere. Adică poți să promiți functii la tot neamul, doar doar ajungi la putere. Nu ar fi fost cinstit pentru România. E nevoie și de o limpezire a apelor. Prin respectul pe care îl avem față de milioanele de români onești, care nu caută să ocolească legea să își folosească funcția publică pentru a nu ajunge să răspundă în fața legii, față de Uniunea Europeană de la care avem atâtea beneficii, pentru aceea am depus moțiunea de cenzură. Am depus moțiunea de cenzură pentru că aveam obligația clară față de cetățeni să o depunem și am considerat că acestui gest moral i se vor alătura și alții care, astăzi, sprijină Guvernul. Oricum am dat un semnal de alarmă puternic astăzi", a mai spus Blaga.

Potrivit acestuia, PNL va depune o nouă moțiune de cenzură în viitoarea sesiune parlamentară.

"Nu putem trece peste această urmărire penală a lui Victor Ponta. Cu siguranță vom depune o nouă moțiune de cenzură în primăvară. Eșecul moțiunii nu îi șubrezește poziția lui Klaus Iohannis. Ne-am dorit, încă din ianuarie, alegeri anticipate. Nici pe departe Klaus Iohannis nu l-ar susține pe Gabriel Oprea", a spus Blaga.

Pe de altă parte, întrebat la ce s-a referit când a afirmat că președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, face un joc dublu, Blaga a explicat:

"Liviu Dragnea a crezut că e mai inteligent decât este, crezând că pe de-o parte, ne poate anihila pe noi promițând fel de fel de dezbateri, pe teme importante, ca să aibă timp să își rezolve problemele din PSD. Noi, în același timp, din moment ce îl susține în continuare pe Victor Ponta, nu mai putem sta la aceeași masă până nu își schimbă punctele de vedere. Eu știu că Dragnea vrea să îl dea jos pe Victor Ponta, dar să o știe toată lumea! Îl țin pe Victor Ponta doar ca să nu scape puterea. Greul lui Victor Ponta de acum începe. Din păcate, cei care pierd sunt românii. PSD va plăti scump după eșecul moțiunii. Până în februarie, Victor Ponta va sta liniștit".

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
30 sep, 08:38
littleboy
ma,bleaga
ma tu esti tampit sau te faci, vezi ca ai sansa sa ramai asa.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ