"Votul din Diaspora a fost hotărâtor, la fel ca şi în 2014, numai că nu ştiu la cât ar fi ajutat votul din diaspora dacă Traian Băsescu nu ar fi avut peste cinci milioane de voturi în ţară. Tot respectul pentru Diapsora, a avut un joc determinant, dar fără cele cinci milioane şi ceva de voturi din ţară, nu câştiga Traian Băsescu", a declarat Vasile Blaga, precizând, în repetate rânduri în decursul audierii sale, că nu a condus campania PDL în acea perioadă şi că nici nu a făcut parte staff-ul de campanie la alegerile prezidenţiale din 2009.
Întrebat cum ar fi putut STS, SIE şi SRI să influenţeze alegerile prezidenţiale din 2009, Blaga a răspuns că aceste instituţii nu aveau cum să facă acest lucru.
"Niciodată, nici când eram ministru de Interne plin, niciodată nu am crezut şi nu cred că aceste instituţii pot influenţa în vreun fel alegerile. Nu au cum, din moment ce rezultatul votului corespundea numărătorii paralele, corespundeau datele, ele corespundeau cu cele furnizate apoi oficial, iar, în ceea ce priveşte fraudele, sigur, fiecare partid îşi organizează un departament juridic, iar colegii din teritoriu, repet, în 2009 nu am fost în staff-ul campaniei, dar fiecare partid îşi organizează un departament juridic şi toate neregulile din ţară sunt transmise la centru, se prelucrează după, se adresează BEC, care, în general, am observat e mai mobil în comparaţie cu birourile electorale judeţene", a detaliat Blaga.
În ceea ce priveşte întâlnirea, dezvăluită de jurnalistul Dan Andronic, din seara celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, din 2009, desfăşurată la locuinţa lui Gabriel Oprea, unde se aflau George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României, întrebat dacă avea cunoştinţă de această întâlnire sau altele similare, având în vedere că, la scurt timp după, Gabriel Oprea urma să fie facă parte din Cabinetul Boc, Blaga a răspuns negativ.
"Trebuie să recunosc că, deşi am fost ministru de Interne, nu am avut nciodată cunoştinţă despre altfel de întâlniri", a precizat Blaga.
Mai mult, întrebat dacă Gabriel Oprea, din punctul său de vedere, a avut vreo influenţă în ceea ce priveşte cel de-al doilea tur de scrutin, în 2009, Blaga a răspuns tot negativ.
"Am fost singuri împotriva tuturor. E adevărat că au fost şi unele situaţii în care unii şefi de partid au recomandat votanţilor să voteze cu un candodat, aşa cum a făcut UDMR", a mai spus Blaga.
"Niciodată nu am avut nici măcar intenţia de a mă adresa unui şef de organizaţie PSD 'să o lase mai moale' astfel încât să câştige candidatul nostru, Nu cred că ar fi fost înţelegeri între oameni, între vârfurile PSD-ului şi PDL-ului să piardă domnul Geoană. Habar nu am şi nici nu cred că au fost", a adăugat Blaga.
La întrebarea insistentă a celor din comisie privind rolul pe care l-a avut în campanie, Blaga a răspuns că nu avea nevoie de nicio funcţie ca să fie ascultat.
"Acela de a mobiliza organizaţiile să lupte pentru ca să câştigăm alegerile (...) dar nu îmi trebuia nicio funcţie ca să fiu ascultat de şefii de organizaţie să se mobilizeze", a subliniat Blaga.