Blaga și Vass fac ochi dulci bunicilor după ce le-au împrumutat 5,5% din pensie în fiecare lună
Chiar dacă urmăresc de ani buni fenomenul politic de la noi și credeam că m-am imunizat în fața tuturor fățărniciilor și josniciilor la care politicienii noștri apelează în goana după voturi, declarațiile pe care Vasile Blaga și Andreea Paul (Vass) le-au făcut în fața pensionarilor mi-au dovedit că mă înșel amarnic.
Dar iată despre ce e vorba. Aflat la o reuniune cu pensionarii, Vasile Blaga a declarat că statul nu trebuie să considere că „face favoruri celor de vârsta a treia atunci când primesc pensii”, adăugând că în fapt este vorba despre „răsplata pentru munca de o viaţă făcută în folosul românilor”. Președintele PDL a fost secondat în declarațiile sale de colega sa de partid Andreea Paul (Vass), care a susținut nici mai mult nici mai puțin decât că pensionarii sunt „aurul alb al PDL”.
Ca să vezi și să nu crezi. Cât respect pentru vârsta a treia și câtă grijă pentru pensionari... Nici n-ai spune că declarațiile astea vin din partea liderilor unui partid care, atât timp cât s-a aflat la guvernare, și-a bătut efectiv joc de pensionari și i-a adus în sapă de lemn cu măsurile sale de austeritate.
Pensionarii au fost întradevăr „aur” pentru guvernările PDL. Fiindcă bieții bătrâni au fost victima perfectă pentru PDL-iștii care, timp de doi ani de zile, le-au oprit 5,5% din pensie lunar ca să acopere rezultatul propriei prostii și incompetențe în gestionarea efectelor crizei. Puțin îi păsa lui Vasile Blaga de demnitatea pensionarilor pe vremea când făcea parte dintr-o putere care a vrut să le taie oamenilor din singurele venituri pe care le mai au.
Iar de doamna Paul fostă Vass ce să mai spunem... Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase...
Probabil că odată cu schimbarea numelui crede că s-au șters efectiv din memoria colectivă declarațiile prin care califica creșterea pensiilor din 2008 ca fiind ”cea mai mare greșeală economică”. Sau poate crede că pensionarii, fiind în vârstă, nu-și mai aduc aminte când îi califica drept ”tâmpiți” pe cei care se opuneau tăierii pensiilor și salariilor în 2010.
În realitate, pe doamna în discuție n-a interesat-o nici cât negru sub unghie de soarta bătrânilor în 2011, când susținea că pensionarii ”nu sunt de fapt o clasă socială cu probleme” și n-o interesează nici acum. Numai că, între timp, PDL a pierdut ciolanul puterii. Și, ca să îl recâștige, atât ea cât și șeful său pe linie de partid, Vasile Blaga, ar fi în stare de orice.
Așa că au trecut la treabă, în singurul mod în care știu să o facă. Adică mințind cu nerușinare, și încercând efectiv să prostească în față o categorie de oameni pe care doamna Vass și colegii săi de partid i-au batjocorit în fel și chip timp de ani de zile. Ceea ce arată cât de mult îi desconsideră în realitate pe pensionarii cărora le fac acum ochi dulci.