Blaga: Priorităţi legislative ale PNL în noua sesiune: OG 55, cotele de gen şi legea dării în plată

| 18 ian, 19:12

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a anunţat luni că printre priorităţile legislative ale liberalilor pentru noua sesiune parlamentară se numără Ordonanţa 55, proiectul de lege privind cotele de gen, dar şi cea mai bună soluţie pentru legea dării în plată, potrivit Agerpres.

"În Senat ne vom preocupa pentru trecerea urgentă prin plen a Ordonanţei 55, în orice situaţie am fi, chiar dacă nu avem voturile necesare, pentru că oamenii, cetăţenii vor trebui să ştie cine, până la urmă, este de acord cu punerea în aplicare a deciziilor CCR şi împotriva traseismului. Chiar dacă nu avem numărul de voturi necesare, o vom pune pe ordinea de zi. De asemenea, legea cu privire la reprezentarea cotelor de gen în politică. Doamna Gorghiu v-a şi invitat pentru mâine la o dezbatere organizată pe această temă", a declarat copreşedintele PNL, luni, într-o conferinţă de presă la finalul BPN al liberalilor. 

Blaga a adăugat că PNL rămâne preocupat de utilizarea votului prin corespondenţă şi la alegerile prezidenţiale alături de votul în două tururi de scrutin pentru primari. 

"Acesta este unul dintre lipsurile pe care nu am reuşit noi să le impunem în Comisia de cod electoral şi în legile codului electoral", a spus el. 

Copreşedintele PNL a menţionat alte priorităţi ale liberalilor: Legea prevenţiei în sănătate, Legea holdingului, Legea privind reducerea cu 5% a contribuţiilor sociale de stat, Legea referitoare la conversia creditelor în valută şi Legea privind creşterea transparenţei publice decizională. 

"Ne propunem, de asemenea, la cererea preşedintelui, să insistăm pe propunerea pe care am făcut-o privind formarea unei comisii de analiză şi evaluare, formată din reprezentanţi ai partidelor parlamentare, Guvernului şi BNR, ANPC-ului şi societăţii civile, pentru a identifica cea mai potrivită soluţie pentru legea dării în plată", a mai declarat Blaga. 

Copreşedintele PNL a mai menţionat că parlamentarii vizează o dezbatere cu premierul în Camera Deputaţilor, la "Ora premierului", pentru a vedea "stadiul pregătirii alegerilor parlamentare din 2016 şi, în mod special, accesul cetăţenilor din diaspora la votul prin corespondenţă". 

El a adăugat că o altă temă importantă de dezbatere cu prim-ministrul este cea privind "asigurarea condiţiilor de realizare a programului de investiţii publice pentru 2016 şi pregătirea pentru următorii ani".

Nu în ultimul rând, a spus Blaga, BPN al PNL a dat şi un vot de încredere actualelor conduceri ale grupurilor parlamentare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ