Blănculescu: Taxa pe construcţii speciale ar putea fi modificată începând cu 1 ianuarie 2015
Taxa pe construcţii speciale ar putea fi modificată începând cu 1 ianuarie 2015, dacă analiza ce va fi realizată în perioada următoare de Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) va demonstra că impactul acesteia asupra mediului economic este mult mai mare decât cel preconizat, a declarat, luni, Ionel Blănculescu, consilierul onorific al premierului Victor Ponta.
"Coaliţia pentru Dezvoltarea României va realiza în perioada următoare o analiză cu privire la impactul pe care taxa pe construcţii speciale o are asupra mediului economic din România. Dacă acest impact se va dovedi că este mult mai mare decât cel preconizat, atunci prevederile acestei taxe vor fi modificate de la data de 1 ianuarie 2015. Concret, vom corecta un element care poate afecta situaţiile financiare ale unor companii care nu au prognozat aceste cheltuieli", a afirmat Blănculescu.
Potrivit acestuia, impactul iniţial al acestei taxe ar fi trebuit să se ridice la suma de 1,5 miliarde lei, însă dimensiunea posibilă a încasărilor a fost redusă la 400 milioane lei de către Fondul Monetar Internaţional.
"Fondul Monetar Internaţional a redus dimensiunea impactului de la 1,5 miliarde lei, la numai 400 milioane lei, considerându-se că România nu e capabilă să colecteze în totalitate o astfel de taxă', a subliniat consilierul onorific al premierului Victor Ponta.
În ceea ce priveşte rata de absorbţie a fondurilor europene, el a arătat că, în ultimii doi ani, s-a înregistrat o creştere de la 8,5%, la 34%.
"Absorbţia fondurilor europene reprezintă un sector în care România a suferit şi mai are de suferit. Fondurile europene ar trebui să devină un vehicul prin care companiile să se tehnologizeze sau să se retehnologizeze. În ultimii doi ani, rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut de la 8,5%, la 34%, ceea ce poate constitui un motiv de laudă pentru ministerul care se ocupă de acest proces', a subliniat Blănculescu.