BNR a decis reducerea dobânzii de politică monetară la 4,5% pe an

| 05 aug, 2013

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, în şedinţa de luni, reducerea dobânzii cheie la 4,5% pe an de la 5% pe an, începând cu data de 6 august 2013, se arată într-un comunicat al Băncii Centrale remis, luni, presei.

De asemenea, CA a mai decis gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. 

'CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 7 august 2013', se arată în document.

Reducerea de 0,5 pp este mai mare decât cea estimată de analişti, care se aşteptau ca BNR să taie doar 0,25 pp din rata de politică monetară, aşa cum face de obicei.

Analiştii se aşteptatu ca abia în dembrie dobânda cheie să ajungă la 4,5%, şi abia în decembrie 2014 să scadă la 4,25%.

BNR arată prin această decizie că are mare încredere că inflaţia va coborî în intervalul ţintit de 2,5% +/- 1pp, deşi rata anuală se situa la 5,37% în iunie, cea mai mare din Uniunea Europeană.

De asemenea, reducerea dobânzilor la lei ar trebui să facă mai atractive creditele în moneda naţională, în condiţiile în care BNR duce o politică de restricţionare a creditului în valută - recent, guvernul a arătat că următoarea ediţie a programului Prima Casă va fi exclusiv cu credite în lei, la costuri cu 30% mai mari.

Rămâne de văzut dacă băncile vor reduce şi dobânzile la credite sau doar pe cele la depozite.

Tag-uri: BNR
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ