BNR a decis scăderea ratei dobânzii de politică monetară la 6,75% pe an, de la 7% pe an, din 8 iulie
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât vineri scăderea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75% pe an, de la 7% pe an, începând cu data de 8 iulie.
Dobânda cheie rămăsese nemodificată din luna ianuarie 2023.
”Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de astăzi, 5 iulie 2024, a hotărât următoarele: scăderea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75% pe an, de la 7% pe an, începând cu data de 8 iulie 2024; scăderea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,75% pe an, de la 8% pe an, şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,75% pe an, de la 6% pe an”, arată BNR.
BNR a decis totodată menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
”Deciziile CA al BNR vizează asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într‑o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. Consiliul de administraţie reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru stabilitatea macroeconomică şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse”, mai arată BNR.
BNR precizează că monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu, în condiţii de păstrare a stabilităţii financiare.
Următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 7 august.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x